Dedeman se extinde cu un nou magazin în București
Dedeman Colentina are o suprafață de peste 12.000 metri pătrați, 205 angajați și cuprinde peste 45.000 produse. Lucrările au fost finalizate la mai puțin de o lună de la inaugurarea magazinului din Deva.
„Strategia noastră de a construi cel puțin câte un magazin în fiecare sector din București se concretizează astăzi cu un nou pas. Până în 2015 dorim să acoperim complet cel mai important oraș al țării, să reducem distanțele, să fim mai accesibili, mai apropiați de clienții noștri”, a declarat Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.
Până la finalul lunii septembrie, compania Dedeman va finaliza și construcția terenului de tenis aferent inaugurării unui nou magazin, conform parteneriatului cu Simona Halep. Noul teren de tenis va fi amplasat în parcul Lacul Tei.
Următorul magazin Dedeman va fi deschis la Târgu Jiu.
Cu acest ritm de extindere, rețeaua va ajunge la un număr de 50 de magazine până la sfârșitul anului 2015, menționează Dedeman.
Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcții și amenajărilor interioare din România, este controlată de oamenii de afaceri Dragoș și Adrian Pavăl și a încheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) și un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).
Compania are în prezent 39 de magazine și două centre logistice, în care lucrează peste 7.200 de angajați.