Prima pagină » Economic » Deficitul bugetar al SUA urcă la maximul tuturor timpurilor

Deficitul bugetar al SUA urcă la maximul tuturor timpurilor

Deficitul bugetar al SUA urcă la maximul tuturor timpurilor

Deficitul bugetar al Statelor Unite ale Americii a atins nivelul record de peste 3.000 de miliarde de dolari, determinat de cheltuielile masive ale Guvernului pentru ameliorarea efectelor coronavirusului.

Guvernul federal a cheltuit peste 6.000 de miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului fiscal, inclusiv 2.000 de miliarde de dolari pentru programe ce țin de coronavirus, a declarat Departamentul Trezoreriei, citat de către agenția de presă MEDIAFAX.

Valoarea depășește încasările bugetare de 3.000 de miliarde de dolari.

Deficitul, de peste două ori mai mare decât cel din perioada crizei din 2008-2009

Deficitul este mai mult decât dublul recordului anterior, stabilit în 2009. La acea vreme, Washingtonul se confrunta cu consecințele crizei imobilare din 2008.

Chiar și înainte de pandemie, Statele Unite ale Americii se îndreptau spre un deficit de peste 1.000 de miliarde de dolari anul acesta. Dar cheltuielile menite să amortizeze impactul financiar al crizei provocate de pandemia de COVID-19 au dus la o adevărată explozie a estimărilor inițiale.

Biroul pentru buget al Congresului american a prezis luna aceasta că Statele Unite ale Americii vor avea probabil un deficit pe tot anul de 3.300 de miliarde de dolari, mai mult decât triplul deficitului înregistrat anul trecut. Exercițiul financiar al Guvernului federal se încheie în luna septembrie.

Agenția a declarat că se aștepta ca datoria totală a Statelor Unite să depășească 26.000 de miliarde de dolari.

La o audiere la Washington, care a avut loc în luna iunie, Jerome Powell, șeful Băncii Centrale americane, a declarat membrilor Congresului că Statele Unite cheltuie în mod „nesustenabil”, dar că reducerea deficitului nu ar trebui să fie o prioritate, având în vedere starea economiei din această perioadă dificilă.

Economia a scăzut cu o rată anuală de peste 30% în perioada aprilie-iunie, cea mai gravă contracție trimestrială înregistrată vreodată. Datele sugerează că disponibilizările și închiderile de afaceri continuă.

Cu peste 6,5 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus și aproape 200.000 de decese înregistrate din cauza COVID-19, Statele Unite sunt țara cel mai grav afectată de pandemia de COVID-19.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și