Prima pagină » Economic » Delegația FMI în Cipru, condusă de românca Delia Velculescu, se opune ultimelor planuri ale Ciprului

Delegația FMI în Cipru, condusă de românca Delia Velculescu, se opune ultimelor planuri ale Ciprului

Delegația FMI în Cipru, condusă de românca Delia Velculescu, se opune ultimelor planuri ale Ciprului
Delegația FMI în Cipru, condusă de Delia Velculescu, a pus sub semnul întrebării planurile guvernului cipriot pentru sectorul bancar, ridicând noi obstacole în calea unui acord necesar pentru a evita intrarea țării în colaps financiar

Delegația FMI în Cipru, condusă de economista româncă Delia Velculescu, a pus sub semnul întrebării planurile guvernului cipriot pentru sectorul bancar, ridicând noi obstacole în calea unui acord necesar pentru a evita intrarea țării în colaps financiar, scrie Mediafax.

Velculescu afirmă că planul de a salva industria financiară a țării trebuie să includă și o divizare a Băncii Ciprului, pe lângă restructurarea Cyprus Popular Bank (Laiki) propusă de oficialii ciprioți, scrie cotidianul elen Kathimerini.

Inițial, FMI părea că acceptă planul propus, potrivit unor surse din guvernul cipriot.

O nouă problemă apărută în discuțiile dintre Cipru și Troica privește plata unor fonduri de 9 miliarde de euro accesate anterior de Cyprus Popular Bank de la Banca Centrală Europeană prin mecanismul de lichiditate de urgență.

Oficialii ciprioți și reprezentanți ai BCE, FMI și UE încearcă să ajungă la un acord înaintea unei reuniuni a miniștrilor de Finanțe din zona euro duminică seara. Cipru trebuie să-și asigure din surse proprii fonduri de circa 5,8 miliarde de euro, pentru a debloca împrumuturi de 10 miliarde de euro de la statele euro.

Delia Velculescu este senior economist la departamentul pentru Europa al FMI. Velculescu lucrează la Fond de circa 10 ani, făcând parte din aripa neo-liberală a FMI, considerată a fi mai puțin interesată de „solidaritatea europeană”, notează presa din Cipru.

Autor

Citește și