Deponenții Bank of Cyprus pierd aproape jumătate din sumele de peste 100.000 de euro din conturi
Deponenții băncii cipriote Bank of Cyprus vor pierde 47,5% din sumele mai mari de 100.000 de euro aflate în conturi, urmând ca în schimbul banilor reținuți pentru recapitalizarea instituției de credit să primescă acțiuni la bancă și obligațiuni convertibile în acțiuni.
Activitatea Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din Cipru, este oprită din mai mult de patru luni, parte a unei restructurări a întregului sector bancar cipriot, una dintre condițiile impuse de statele zonei euro și FMI în schimbul unui program de ajutor financiar. Cipru a închis, conform planului, a doua mare bancă a țării, Cyprus Popular Bank, iar activele bune ale acesteia sunt preluate de către Bank of Cyprus.
Președintele țării, Nicos Anastasiades, și troica creditorilor internaționali au convenit recapitalizarea băncii folosind fonduri de 42,5% din depozitele care depășesc 100.000 de euro, urmând ca în schimb să emită acțiuni la bancă, a declarat un oficial de rang înalt al băncii, citat de Wall Street Journal. Totodată, deponenții vor pierde încă 5% din sumele care trec de plafonul minim garantat, pentru care vor primi obligațiuni convertibile.
Un anunț formal ar putea avea loc chiar luni, scrie Wall Street Journal.
Întârzierea reluării activității la Bank of Cyprus a pus sub semnul întrebării viitorul băncii și chiar al țării, întrucât a condus la extinderea măsurii de control al ieșirilor de capital, impusă din martie. Nicio altă țară din uniunea monetară europeană nu a mai impus o astfel de măsură de la lansarea euro la începutul deceniului trecut.
Oficialii ciprioți au anunțat în urmă cu mai multe luni că deponenții de la Bank of Cyprus vor pierde 37,5% din sumele mai mari de 100.000 de euro deținute în conturi, măsura fiind însoțită de blocarea a 22,5% din sumele respective până la clarificarea procentajului total al contribuției deponenților la recapitalizare.
Încheierea discuțiilor privind recapitalizarea băncii cu bani din depozitele clienților face posibilă ieșirea din procesul de restructurare până marți sau cel târziu miercuri, au declarat surse apropiate situației pentru publicația Cyprus Mail.
Oficialii ciprioți vor să grăbească ieșirea băncii din restructurare, astfel încât banca centrală din Cipru să poată informa Banca Centrală Europeană (BCE), la ședința de joi a Consiliului Guvernatorilor, că Bank of Cyprus nu se mai află sub administrare specială și să ceară ca instituția de credit să se poată finanța de la BCE prin operațiuni monetare obișnuite.
Dacă este obținut avizul Consiliului Guvernatorilor, Bank of Cyprus poate trece de la finanțarea prin mecanismul de lichiditate de urgență al BCE la împrumuturi directe, la costuri semnificativ mai mici. Mecanismul de lichiditate de urgență presupune dobânzi mai mari, precum și subevaluarea puternică a garanțiilor. Împrumuturile directe ar fi mai simple și mai ieftine, întrucât dobânda BCE se situează la 0,5%.
Ședința de joi a Consiliului Guvernatorilor BCE este ultima înainte de pauza de vară, urmând ca următoarea se se desfășoare la începutul lunii septembrie.
Autoritățile au luat în discuție și emiterea de Certificate de Depozit clienților cu sume mari la Bank of Cyprus, În practică, procedeul ar permite băncii să păstreze banii deponenților chiar și după ieșirea din restructurare, prin emiterea de Certificate de Depozit cu dobândă, scrie Cyprus Mail.
De asemenea, se discută posibilitatea ca certificatele să poată fi tranzacționate, astfel încât un deponent să le poată vinde, chiar dacă la un preț mai redus.
În România, Cyprus Popular Bank deținea filiala Marfin Bank România, în timp ce Bank of Cyprus opera prin intermediul unei sucursale.
Marfin Bank România a preluat de la sucursala din România a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro și active brute de 82 de milioane euro.
Banca Centrală a Ciprului a aprobat în 25 aprilie transferul depozitelor sucursalei Bank of Cyprus, împreună cu lichiditatea și creditele de retail și pentru IMM-uri care să acopere valoarea pasivelor, în bilanțul filialei Cyprus Popular Bank, Marfin Bank, instituție de credit înregistrată în România și supravegheată de BNR.
Marfin România a fost capitalizată de către Cipru cu 20 de milioane de euro.
În cazul în care negocierile ar fi eșuat, depozitele de la sucursala Bank of Cyprus ar fi intrat sub legea de restructurare a sistemului bancar din Cipru, ceea ce presupunea tăieri de până la 60% din sumele care depășesc plafonul de garantare de 100.000 de euro, pentru populație și IMM-uri.