Deputat PSD, despre domeniul transporturilor: România pierde peste șase milioane de tone de marfă anual și peste un miliard de euro
„Am expus un exemplu despre infrastructura portuară. Calea ferată nu are contracte noi, nu are nici o perspectivă și nici un orizont de timp clar cu privire la momentul în care va fi gata cel puțin Coridorul 4 și 9 și celelalte culoare importante din Vestul și Nord-Vestul țării care să se racordeze la Coridorul 4 și 9, astfel încât traficul să se mute din nou pe calea ferată. Acest trafic lipsă pe calea ferată este una din cauzele principale pentru care România este ocolită astăzi cu mărfurile din tranzitul prin Portul Constanța. Să vă spun o cifră pe care a pierdut-o România ca volum financiar, dacă 50% din volumul de marfă nu reprezintă mult, 50% din volumul de marfă înseamnă peste șase milioane de tone anual și peste un miliard de euro care nu mai intră în România”, a declarat deputatul PSD Sorin Bota, la Digi 24.
Deputatul a afirmat că aceste nemulțumiri au fost aduse la cunoștință premierului Viorica Dăncilă, insistând să respecte ceea ce partidul „a promis că va face”, în domeniul transporturilor.
„Bineînțeles că nu este o nemulțumire pe care o exprim astăzi, astăzi am făcut-o publică. Discuția am purtat-o întotdeauna, și acum o săptămâna, ultima, cu domnia sa, și i-am cerut să ia măsuri explicându-i și dându-i argumente și dovezi clare vis-a-vis de dezastrul care este în transporturi din punct de vedere a ceea ce am promis că vom face și ceea ce se putea face.”, a completat Bota.
Deputatul Sorin Bota, membru al comisiei pentru transporturi și infrastructură, la Camera Deptuaților, a mai spus că la capitolul autostrăzi, unde trebuiau dispuse măsuri radicale, nu s-au reziliat contracte, iar termenele sunt depășite.
„La autostrăzi nu s-au dispus măsuri radicale, acolo unde trebuiau să se dispună, nu s-au reziliat contracte acolo unde sunt termenele depășite. Am trăit să vedem paradoxul în care reziliem un contract finalizat, la care nu s-au dispus măsuri pe durata implementării contractului, urmând ca România să facă toată garanția și toate lucrările din bani proprii.”, a mai spus Bota.
Întrebat dacă va semna moțiunea de cenzură, deputatul a afirmat că este determinat să tragă un semnal de alarmă.
„Nu exclud faptul că sunt determinat să trag un semnal de alarmă, pentru că nu suntem în direcția cea bună. Actul de guvernare are de suferit și nu neapărat din cauza premierului, ci din cauza miniștrilor nu numai din transporturi, mai sunt și alții cu o activitate deficitară”, a conchis Bota.