Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență privind compensarea facturilor la energie și gaze, pentru șase luni, și plafonarea prețurilor. Au fost 285 de voturi „pentru”, din totalul de 287 de aleși prezenți.
Votul a fost covârșitor în favoarea adoptării proiectului.
Camera Deputaților este for decizional, astfel că, dacă proiectul este adoptat și apoi promulgat rapid, poate să intre în vigoare de la 1 noiembrie, data de la care începe aplicarea compensărilor.
Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, cu termen de soluționare pe 28 octombrie, a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, de la ora 12.00, cu propunere de adoptare.
Ministrul demis al Energiei a mulțumit, de la tribuna Camerei Deputaților, tuturor aleșilor, din toate partidele și formațiunile politice – PNL, PSD, USR, UDMR, AUR și minorități – pentru munca depusă marți în comisii, de peste opt ore, care s-a concretizat în raportul comun favorabil.
„A fost o muncă asiduă ieri și a ieșit cu unanimitate un raport la acest proiect, la această ordonanță de urgență (lege de aprobare a OUG – n.r.) astfel încât, practic, toate partidele politice și-au pus amprenta și avem astăzi la votat, iar Guvernul susține modificările și amendamentele depuse în comisie”, a spus Virgil Popescu, în plenul Camerei Deputaților.
„Avem azi la votat o lege care, practic, protejează consumatorii casnici, le oferă celor care au un consum până în 300 kWh lunar sau 200 metri cubi lunar o protecție în așa fel încât, pe lângă plafonare, să nu plătească mai mult decât au plătit în iarna trecută, în decembrie anul trecut. Toși clienții casnici, indiferent dacă au consum mediu sau nu, au plafonare asigurată atât la energie electrică, cât și la gaze naturale, iar protecția o primește peste 70% din populația României, pentru că, pe cifre reale de consum, vorbim de aproape 15 milioane de români care vor plăti același preț ca anul trecut”, a spus ministrul demis al Energiei.
Virgil Popescu a precizat că s-au adus îmbunătățiri la această schemă de ajutor pentru întreprinderile mici și mijlocii, microîntreprinderi, profesii liberale, înteprinderi familiale. „Acestea vor plăti doar prețul energiei, toate taxele, tarifele reglementate, nereglementate sunt scoase și vor fi suportate de la bugetul de stat, în așa fel încât IMM-urile românești și mediul economic să poată să fie competitiv”, a spus Virgil Popescu.
„Au mai fost aduce amendamente privind plafonarea prețului și ajutor pentru spitale, pentru unitățile de învățământ, pentru CET-uri – și le mulțumesc și colegilor de la PSD și USR pentru implicare, de la dânșii au venit aceste amendamente, în special cele cu spitalel și unitățile de învățământ”, a spus ministrul Energiei.
În acest context, el a anunțat că s-a găit o soluție, provizorie, pentru încălzirea municipiului Timișoara, pentru încă o săptămână. „Sper și fac un apel la municipalitate să rezolve odată problema aceasta, când a introduc compania în insolvență trebuia să se gândească ce se întâmple cu acest lucru. Noi am reușit azi împreună o soluție, dar trebuie să se gândească și de unde face rost de finanțare”, a spus Virgil Popescu.
„E o lege bună care ajută toți românii, companiile, CET-urile, spitalele, școlile. ONG-urile, unitățile de cult, plafonează prețul și nu lasă românii în această iarnă pradă fluctuațiilor de preț”, a afirmat Virgil Popescu, precizând că, dacă e nevoie, se va perfecta, dacă apar situații în piață în cazul cărora trebuie intervenit.
Prin textul legii, se permite Executivului să intervină prin hotărâre de Guvern.
Virgil Popescu, ministrul demis al Energiei, detaliase, marți, în pauza dezbaterilor din comisii, o parte din măsurile discutate. „O vom aproba ori astăzi (marți – n.r.), ori în plenul de mâine, astfel încât la 1 noiembrie să fie funcțională și să beneficieze de ea atât consumatorii casnici, cât și întreprinderile mici și mijlocii, profesiile liberale, spitalele, unitățile de învățământ, furnizorii de servicii speciale, ONG-urile. Cred că vom găsi o soluție de comun acord, în așa fel încât absolut toți pe care i-am menționat să poată beneficia de plafonare și compensare”, a spus marți Virgil Popescu.
Conform raportului comun al comisiilor de specialitate, vor beneficia de plafonarea prețului final de facturare de cel mult 1 leu/kWh – din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh și prețul final facturat al gazelor naturale la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh – nu doar consumatorii casnici, ci și spitalele, unitățile de învățământ, creșele, atât publice, cât și private, organizațiile neguvernamentale, unitățile de cult și furnizorii de servicii sociale, publici și privați.
Pe de altă parte, deși se discutase o propunere de amendament de plafonare a prețului gazelor naturale pentru CET-uri, iar diferența dintre prețul de piață și cel plafonat, să fie suportată de la bugetul de stat, așa cum a spus Virgil Popescu, aceasta nu s-a adoptat în comisii.
Un amendament admis din document prevede că: „Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităților administrativ teritoriale o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege. (2) Procedura privind acordarea subvenției prevăzute la alin.(1) se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor, al ministrului energiei şi al ministrului dezvoltării lucrărilor publice și administrației, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Din forma anterioară a proiectului, adoptată de Senat, a fost eliminată reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energia și gazele livrate operatorilor economici consumatori finali.
Documentul prevedea o supraimpozitare, respectiv că venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, dar a fost completat cu excepții, respectiv producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare.
Înainte de modificările adoptate de Senat și comisiile Camerei Deputaților, conform notei de fundamentare a OUG 118/2021, impactul bugetar al OUG privind compensările era estimat la aproximativ 522 milioane de lei pentru anul 2021 și aproape 783 milioane de lei pentru lunile aferente anului viitor, deci aproximativ 1,3 miliarde de lei.
Raportul comun al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru industrii şi servicii:
Raport Final OUG compensare Rp513 (2) by Gandul.info on Scribd