Prima pagină » Economic » DETALIUL pe care Ponta l-a „UITAT” la rectificarea bugetară. Unde au dispărut banii pentru reducerea CAS

DETALIUL pe care Ponta l-a „UITAT” la rectificarea bugetară. Unde au dispărut banii pentru reducerea CAS

Reducerea CAS nu apare în proiectul de rectificare a bugetului pe 2014. Mai mult, Guvernul a "prins" în forma actuală a proiectului veniturile suplimentare din taxa pe stâlp, cele care ar fi trebuit să acopere gaura de 850 de milioane de lei generată de reducerea contribuțiilor din octombrie.

Consiliul Fiscal atrage atenția că proiectul de rectificare a bugetului nu cuprinde nicio mențiune modului în care va fi compensată reducerea CAS, dacă aceasta va fi aplicată anul acesta. Mai mult, sursa de acoperire a celor 850 de milioane de lei, respectiv veniturile suplimentare din taxa pe stâlp, au fost deja „prinse” în actuala formă a bugetului, ceea ce înseamnă că executivul va fi nevoit să găsească alte soluții dacă dorește să scadă CAS-ul din octombrie fără a depăși ținta de deficit, de 2,2% din PIB.

„Consiliul fiscal reamintește că proiectul de rectificare bugetară nu include impactul reducerii cu 5 pp. a CAS datorat de angajator de la 1 octombrie, aprobat de Parlament, dar nepromulgat de Președinte. Având în vedere că nota de fundamentare a propunerii de modificare a Codului fiscal mai sus menționate preciza ca sursă de acoperire a impactului pentru anul curent încasările suplimentare din impozitul pe construcții speciale, iar aceasta din urmă sunt deja prinse în forma curentă a bugetului rectificat fără a conduce la o diminuare a deficitului bugetar, Consiliul fiscal atrage atenția că o eventuală aplicare a propunerii legislative la termenul avut în vedere inițial nu are acoperire în bugetul actual, încadrarea în ținta de deficit implicând cel mai probabil o reducere ulterioară semnificativă a cheltuielilor bugetare”, se arată în Opinia Consiliului fiscal cu privire la Raportul semestrial privind situația economică și bugetară și proiectul de rectificare a bugetului consolidat pe anul 2014, document publicat joi.

Mai mult, Consiliul este de părere că din datele făcute publice până la ora actuală nu ar exsta motive de optimism cu privire la o eventuală îmbunătățire a situației bugetare pe partea de venituri.

„În plus, execuția bugetară la 6 luni și propunerea de rectificare conțin extrem de puține elemente care să poată conduce la optimism cu privire la posibilitatea ca o acoperire a minusurilor de venituri generate de modificările legislative mai sus menționate (reducerea CAS și scutirea de impozit a profitului reinvestit n.r.) să poată fi realizată pe seama îmbunătățirii eficienței colectării”, arată Consiliul Fiscal.

Banii pentru reducerea CAS au fost motiv de dispută între Premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu care retrimis legea în parlament pe motiv că pune în pericol echilibrul bugetar. Anterior, în cadrul unei discuții la Cotroceni, premierul și ministrul Finanțelor nu au putut să dea un răspuns la întrebarea cu ce se compensează veniturile după reducerea CAS.

Rectificare bugetară, ușor negativă

Premierul Victor Ponta a dat asigurări că rectificarea bugetară va fi pozitivă, mai exact că executivul nu va fi nevoit să revizuiască veniturile în scădere, în ciuda rezultatele foarte slabe la capitolul încasări.

„E o rectificare pozitivă (…) E bine că dăm și nu luăm”, a spus Ponta, înainte de ședința de Guvern de joi. Premierul a precizat totodată că încasările din luna iulie sunt foarte bune, ceea ce îi dă motive să fie optimist cu privire la recuperarea banilor pierduți ca urmare a amânării unor măsuri.

Din raportul pe primele șase luni reiese că executivul a colectat cu un miliard de euro mai puțini bani la buget decât își asumase în programul pe 2014. Pentru a echilibra bugetul, Guvernul a sacrificat investițiile, respectiv cofinanțările pentru proiectele din fonduri europene și cheltuielile de capital, lucru care a permis menținerea deficitului la 0,5% din PIB în primul semestru, față de 1,05% în aceiași perioadă a anului trecut.

Consiliul Fiscal este de părere că veniturile au fost majorate artificial, ca urmare a unor calcule strict contabile, în absența cărora rectificarea ar fi indicat o scădere a veniturilor cu 128 de milioane de lei.

„La nivelul veniturilor bugetare, propunerea de rectificare are în vedere majorarea acestora cu 1,54 miliarde lei, însă după ajustarea pentru impactul schemei de stingere în lanț a arieratelor față de BGC (cu impact pe TVA și contribuții sociale) și al modificării de tratament contabil al operațiunilor de vânzare-cumpărare de bunuri din rezerva de stat (cu impact la nivelul veniturilor de capital) ce majorează artificial veniturile cu 1,66 miliarde lei, încasările apar drept revizuite ușor negativ, respectiv cu 128 milioane lei”, se arată în opinia Consiliului Fiscal.

Colectarea, la pământ

Colectarea din primele șase luni a lăsat de dorit, având în vedere diferențele dintre programul Guvernului și execuția publicată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), se mai arată în documentul citat.

Rezultate sub așteptări s-au consemnat la capitolele venituri din impozite și din TVA.

Mai exact, la buget s-a strâns doar 96,4% din suma estimată că ar urma să se colecteze din impozitul pe salarii și venit,  în condițiile în care numărul salariaților a crescut în perioada ianuarie-mai 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior cu 0,8%, iar creșterea anuală a salariului brut aferentă aceleiași perioade a fost de 4,95%.

„Apreciem că evoluția nefavorabilă a veniturilor din impozitul pe salarii și venit reflectă o scădere semnificativă de eficiență a colectării, existând însă unele semne de revenire a încasărilor în ultima lună a semestrului (la nivelul lunii iunie fluxurile de venituri le-au depășit pe cele din iunie 2013 cu 8,9%)”, se precizează în text.

În ceea ce privește evoluția slabă a veniturilor din TVA, care s-au situat la 94,3% din program, Consiliul apreciază că acestea „reflectă o scădere semnificativă a eficienței colectării, mai ales dată fiind dinamica anuală ridicată a volumului vânzărilor cu amănuntul (8,2% în perioada ianuarie-mai 2014 în termeni reali)”.

Ialomițianu: Guvernul a îngropat reducerea CAS

Și fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, susține că Guvernul a apelat la „câteva artificii tehnice” pentru a acoperi neîndeplinirea țintelor asumate. „Practic, în loc să taie cheltuielile bugetare ca urmare a neîncasării veniturilor prognozate la bugetul de stat, Victor Ponta le-a blocat. Vorbim de circa 2,3 miliarde de lei blocate. Al doilea truc este posibilitatea de a compensa datoriile față de firme cu datoriile acestor firme la bugetul de stat. Suma cu care se majorează veniturile și cheltuielile prin operațiunile de swap este de aproximativ 1,2 miliarde de lei. Vorbim deci despre o economie artificială de 2,3 miliarde de lei de la blocarea cheltuielilor plus 1,2 miliarde de la operațiunile de swap. Practic, o rectificare negativă de 3,5 miliarde de lei”, a spus fostul ministru. În opinia sa, așa cum arată datele rectificării, reducerea CAS este imposibil de făcut .

Citește și