Prima pagină » Economic » Dezlegare la PEȘTE. Românii mănâncă 7 kilograme de pește anual

Dezlegare la PEȘTE. Românii mănâncă 7 kilograme de pește anual

Tone de pește s-au vândut azi, iar comercianții se așteaptă la câștiguri mari.  Prețurile au crescut în ultimii trei ani, dar românii nu concep o masă de sărbătoare fără pește. 

Pe 6 august,  singura dezlegare la pește din Postul Adormorii Maicii Domnului, este sărbătorită „Schimbarea la Față a Mântuitorului”.

La Halele Centrale din Ploiești, un kilogram de crap viu a costat 30 lei.  Prețul pentru dorada și biban depășește 40 lei, iar somonul ajunge la 80 lei.

În supermarkete, prețurile pornesc de la 40-60 lei kilogramul. Cei care preferă confortul unui restaurant ajung să plătească 89 lei pentru o farfurie cu un preparat care include un pește întreg.

Un file de somon ajunge la 89 lei, iar  păstrăvul cu mămăligă și usturoi ajunge la 60 lei.

Dezlegarea la pește este foarte așteptată de românii creștini care țin post și se întremează cu proteine.

De la păstrăv la macrou, românii au stat la coadă. Potrivit statisticilor, românii consumă 7 kilograme de pește pe an.

O fermă de sturion aprovizionează restaurantele din toată țara, carnea din acest pește fiind cea mai căutată fiindcă se topește, formând un cartilagiu ce poate fi consumat fără dificultate și de sugari.

Românii consumă păstrăvul cu mămăligă, usturoi, lămâie, sare, unt, ulei de măsline, busuioc sau legume.

Schimbarea la Față a Mântuitorului aduce dezlegare și la ulei.

Sursa Foto: Shutterstock 

Citește și: 

Cum se gătește un SOMON delicios, în doar 20 de minute, folosind doar cinci ingrediente 

Exportul de STURIONI, o afacere de succes pentru românii din Santăul Mic. Cei mai mulți clienți sunt din Germania şi Elveţia 

Cât au plătit doi turiști români pe o porție de păstrăv la grătar, una de sardine pane, limonadă, apă minerală și suc în Balcic

 

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și