Inovație digitală. 23 de echipe de tineri pasionați de IT&C din Cluj şi Timişoara intră în programul de dezvoltare şi mentorat Innovation Labs 2021

Publicat: 08 03. 2021, 18:27
Actualizat: 08 03. 2021, 18:29
/ Foto ilustratie: Pixabay.com

Ediția 2021 a programului Innovation Labs, un accelerator de start-upuri în domeniul tehnologiei susținut de mai multe universități din România, a debutat cu două Hackathoane on-line din 6 și 7 martie, desfăşurate în paralel – în Cluj şi Timişoara. Dintre cele 75 de echipe înscrise, juriul format din personalităţi din ecosistemul inovării digitale din România, a selectat cele mai promiţătoare 23 de echipe şi prototipuri, care au intrat astfel în programul de dezvoltare şi mentorat de 7 luni, anunță organizatorii.

Săptămâna aceasta, pe 13 şi 14 martie 2021, urmează alte două Hackathoane, care vor avea loc simultan în Bucureşti şi Sibiu, iar în 20 şi 21 martie va avea loc Hackathonul din Iaşi. Înscrierea pentru acestea se poate face pe www.innovationlabs.ro/register până pe 11, respectiv 18 martie.

Participanţii vor primi sprijn şi mentorat din partea unor antreprenori şi specialişti în IT&C şi business

În cadrul programelor ce vor dura şapte luni participanţii vor primi sprijn şi mentorat din partea unor antreprenori şi specialişti în IT&C şi business în vedera dezvoltăii unor produse inovatoare. Verticalele propuse pentru programul din 2021 sunt: Agriculture, Cybersecurity, Fintech, Blockchain, Health & Lifestyle și Retail.

Innovation Labs invită în continuare tineri din toate universităţile să se alăture programului în centrul Innovation Labs cel mai apropiat lor – profitând de organizarea în online a programului.

Peste 190 de tineri cu proiecte curajoase și-au susținut proiectele în fața juriului

Cele două Hackathoane din Cluj şi Timişoara au adunat 75 de echipe, formate din peste 190 de tineri cu proiecte curajoase, care îşi propun să aibă un impact pozitiv asupra mai multor sectoare de business prin soluţiile lor tehnologice. Start-up-urile prezente s-au aliniat cu una dintre verticalele de afaceri ale programului: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities şi Smart Mobility.

Participanţii Hackathoanelor Innovation Labs 2021 acoperă trei categorii, în funcţie de experienţa membrilor: echipe formate exclusiv din studenţi – ce parcurg prima lor experienţă antreprenorială, echipe spin-off din proiecte de cercetare din mediul universitar – care vor beneficia de susţinere în procesul de identificare a potenţialelor pieţe de vânzare şi a oportunităţilor privind aplicarea tehnologiilor dezvoltate în scenarii reale de afaceri; echipe formate din studenţi şi antreprenori cu experienţă, ce vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială.

Hackathonul este un proces dinamic de explorare, dezvoltare, finisare şi creare de produse, ce aduce împreună tineri pasionaţi de tehnologie, antreprenori, specialişti din industrie, dar şi lideri cunoscuţi din ecosistemul antreprenorial românesc. Cele 75 de echipe înscrise, pasionate de tehnologie şi animate de o idee îndrăzneaţă, s-au prezentat virtual în dimineaţa de sâmbătă, 6 martie, pentru prima etapă de admitere în Hackathon: o prezentare fulger de 1 minut a ideii în faţa juriului şi publicului, urmată de votul publicului prezent la eveniment şi deliberarea juriului.

Pe baza opţiunilor juriului şi a publicului participant, echipele cu cel mai mare potenţial au intrat în etapa de dezvoltare şi mentorat rapid din cadrul Hackathonului. Pe parcursul zilei de sâmbătă şi a nopţii ce a urmat, cele 46 de echipe de tineri selectate au lucrat la perfecţionarea unui prototip cât mai convingător al ideii lor iniţiale, sub îndrumarea mentorilor şi a juriului din cadrul celor două Hackathoane.

Demonstraţie tehnică şi un elevator pitch de 2 minute în a doua etapă a jurizării

Duminică, 7 martie, echipele au expus o versiune îmbunătăţită a produsului şi a strategiei lor de business în faţa juriului şi a publicului, printr-o prezentare ce a inclus o demonstraţie tehnică şi un elevator pitch de 2 minute. Juriul, format din personalităţi din ecosistemul inovării digitale din România, a acceptat provocarea dificilă de a selecta cele mai performante şi promiţătoare 23 de echipe şi prototipuri, care au intrat astfel în programul de dezvoltare şi mentorat de 7 luni. Echipele calificate încep de luni, 8 martiem o experienţă intensă de interacţiuni săptămânale cu mentorii, utilizatorii şi potenţialii investitori, pătrunzând treptat în lumea inovării digitale şi a antreprenoriatului tehnic.

Programul de mentorat de 7 luni este organizat de Asociaţia Tech Lounge, Fundaţia Transylvania Institute of Technology, Asociaţia Calemis, EduHub şi Cowork Timişoara cu sprijinul BRD- Groupe Societe Generale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft, Carrefour, având Romanian – American Foundation ca partener strategic, şi în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării Dezvoltării şi Inovării.

Innovation Labs este implementat alături de partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Programul Innovation Labs dezvoltă în rândul participanţilor un mod antreprenorial de a gândi

Pe parcursul următoarelor 7 luni, scopul programului este de a accelera ideile către stadiul de MVP (Minimum Viable Product), de a ajuta echipele să îşi aducă ideile într-o formă validată şi valoroasă, creată pentru clienţii reali ai pieţei, dar şi de a-i îndrepta către oportunităţile potrivite de finanţare ale propriului startup. Totodată, programul dezvoltă în rândul participanţilor un mod antreprenorial de a gândi, introducând în vocabularul lor termeni şi concepte de business. Astfel, prin activităţile diverse din program, antreprenorii şi oamenii de business consacraţi vor împărtăşi experienţele lor cu tinerii participanţi, orientându-se în cunoaşterea şi explorarea ecosistemului antreprenorial românesc. Nu în ultimul rând, prin intermediul partenerilor programului, echipele beneficiază de acces la tehnologii de ultimă generaţie pentru dezvoltarea produselor lor, precum şi de oportunităţi de poziţionare eficientă pe piaţă.

Pe 14 octombrie, în cadrul evenimentului Demo Day, finaliştii programului îşi vor prezenta produsele în faţa partenerilor, a reprezentanţilor media şi a potenţialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie recunoscute prin premiile Innovation Labs. Echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului şi al susţinătorilor programului şi după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Innovation Labs 2021 este un program organizat în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu şi Timişoara, de Asociaţia Tech Lounge, Fundaţia Transylvania Institute of Technology, Asociaţia Calemis, EduHub şi Cowork Timişoara cu sprijinul BRD – Groupe Societe Generale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft, Carrefour, având Romanian – American Foundation ca partener strategic şi în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării Dezvoltării şi Inovării.

Echipele participante beneficiază de susţinere din partea partenerilor tehnologici ai programului: Adobe, Keysight, Fitbit, DPD România, Medicover, Eximprod Grup, Windsoft, PSS Prosoft Solutions, NXP, Ortec, Endava, PentestTools, BRD Mindcraft în Bucureşti, AROBS, Linnify, Macadamian, Wolfpack Digital în Cluj-Napoca, Intel în Timişoara.