România ar putea deveni un „paradis al confidenţialităţii datelor şi securităţii cibernetice” pentru companiile internaţionale
România ar putea fi pusă rapid pe harta mondială a tehnologiei devenind un „paradis al confidenţialităţii datelor şi securităţii cibernetice”, arată Romanian Business Leaders. Organizația propune un proiect de atragere a marilor companii din SUA şi din lume vizate de decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia aceste organizaţii sunt obligate să aibă servere de date pe teritoriul comunitar.
Ca urmare a unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), companiile non-UE sunt obligate să găsească soluţii de relocare a serverelor de date sau chiar a administrării afacerilor pe teritoriul Uniunii, dacă intenţionează să mai prelucreze, în viitor, datele personale ale cetăţenilor europeni, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
România are o serie de avantaje competitive: viteza internetului, experienţa companiilor tehnologice și digitalizare emergentă
În acest context, Romanian Business Leaders propune un proiect de atragere în România a marilor companii din SUA şi din lume vizate de decizia CJUE, cu dorinţa de a conduce la crearea unui brand de ţară sectorial – ”Romania, your Privacy Destination”. Proiectul a fost iniţiat şi este coordonat în cadrul Fundaţiei de Andreea Vlănţoiu, avocat protecţia datelor şi fondator Vlănţoiu şi Asociaţii.
”Cu alocarea expertizei necesare şi implicare politică, România ar putea fi pusă rapid pe harta mondială a tehnologiei. Aşa cum Estonia este cunoscută ca exemplu de succes al inovării digitale, România ar putea deveni în scurt timp un paradis al confidenţialităţii datelor şi securităţii cibernetice, având de câştigat pe termen lung”, a spus Andreea Vlănţoiu.
Împuternicirea oficială a României în domeniul securităţii cibernetice de la nivelul UE este o ocazie excelentă
În cursa pentru găzduirea şi administrarea datelor marilor companii, România are o serie de avantaje competitive: viteza internetului, experienţa dovedită în crearea companiilor tehnologice de succes, poziţionare bună în clasamentul competenţelor digitale şi al educaţiei, cost mai mic al resurselor umane faţă de UE. Este esenţial de asemenea că noul Centru European de competenţe în materie de securitate cibernetică va avea sediul în Bucureşti, fiind prima agenţie a Uniunii Europene pe care o găzduieşte ţara noastră.
”Împuternicirea oficială a României în domeniul securităţii cibernetice de la nivelul UE este o ocazie excelentă pentru ca România să scoată în evidenţă capacităţile sale şi să se promoveze în jurisdicţiile non-UE ca un loc sigur din punct de vedere cibernetic şi legal pentru datele personale”, completează Andreea Vlănţoiu.
Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru 1.000+ antreprenori şi lideri de companii din mediul de business privat. RBL face România o ţară mai bună pentru business şi pentru români, prin proiecte care îmbunătăţesc antreprenoriatul, educaţia şi bună guvernare în România.