Prima pagină » Economic » Digitalia » Servicii & Aplicații » TRANZACȚIE: Cargus achiziționează compania QeOPS pentru a-și consolida serviciile de e-fulfillment și logistică

TRANZACȚIE: Cargus achiziționează compania QeOPS pentru a-și consolida serviciile de e-fulfillment și logistică

TRANZACȚIE: Cargus achiziționează compania QeOPS pentru a-și consolida serviciile de e-fulfillment și logistică

Compania de curierat Cargus a anunțat că a ajuns la un acord definitiv pentru a achiziționa o participație majoritară din EOPS SOLUTIONS  (QeOPS), unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de e-fulfillment și soluții personalizate de logistică din România. Fondatorii QeOPS  vor rămâne cu un pachet de acțiuni minoritar.

Achiziția va consolida oferta de servicii Cargus cu valoare adăugată pentru clienții săi, în linie cu investițiile strategice ale companiei din ultimii doi ani, concentrate pe digitalizare și îmbunătățirea experienței generale a clienților, anunță Cargus.

Mai mult, tranzacția subliniază angajamentul companiei față de segmentul de comerț electronic, care se așteaptă să își continue trendul ascendent, printr-o creștere de câte două cifre în următorii ani.

Achiziția permite Cargus să își extindă oferta de servicii, oferind clienților noștri servicii de e-fulfillment personalizate și să ne susțină în continuare angajamentul față de digitalizarea și eficientizarea operațiunilor” – Jaroslaw Sliwa, CEO Cargus.

Paul Copil, co-fondator și CEO al QeOPS, va păstra o participație minoritară semnificativă și va continua să conducă QeOPS în următoarea sa fază de creștere, cu sprijinul Cargus.  QeOPS are o experienţă de peste 10 ani în logistică şi operaţiuni.

„Suntem încântați să colaborăm cu Cargus în următoarea fază de creștere a ecosistemului de comerț electronic din România. În viziunea noastră, capabilitățile și infrastructura Cargus, combinate cu accentul QeOPS pe fulfillment, vor permite grupului rezultat din această tranzacție să ofere cele mai bune soluții specializate clienților ambelor companii”, a declarat Paul Copil, co-fondator și CEO al QeOPS.

30 de ani de activitate

Compania Cargus, deţinută de fondul de investiţii Mid Europa, este cea mai experimentată companie de pe piața de servicii de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat persoanelor fizice și juridice printr-o rețea națională de 56 centre Ship & Go, unde clienții pot ridica sau depune colete spre livrare, 5 centre naționale de sortare, 51 centre operaționale și o echipă de peste 2.450 curieri care efectuează peste 40 milioane de livrări pe an.

Pe fondul pandemiei, Cargus a înregistrat, anul trecut, o majorare a a volumului de vânzări de circa 20%. În 2020, compania a investit peste 10 milioane euro în infrastructură și tehnologie de curierat. Cea mai recentă investiție este un depozit standardizat la Buzău, care a necesitat fonduri de 500.000 de euro.