Unicornul românesc UiPath „crește nebunește”: Compania este evaluată la 35 miliarde dolari după o nouă rundă de finanțare
Compania UiPath, cel mai valoros start-up IT lansat în România, a atins o evaluare de 35 miliarde dolari după ce a atras o nouă rundă de finanţare – serie F – în valoare de 750 milioane dolari, a anunțat producătorul de software într-un comunicat.
„UiPath creşte nebuneşte”, peste toate așteptările, primul unicorn românesc fiind evaluat anterior la peste 10 miliarde dolari, după o rundă de finanțare de 225 milioane dolari, în iulie 2020, scrie Bloomberg. Iar fondatorul și CEO-ul UiPath, Daniel Dines, este considerat cel mai bogat român, cu o avere estimată de revista americană Forbes la 1,4 miliarde dolari SUA în anul 2019, când deținea circa 20% din acțiuni în companie.
UiPath Inc. a anunțat luni, 1 februarie, că a închis o rundă de finanțare seria F de 750 de milioane de dolari, în urma căreia compania a fost evaluată la 35 de miliarde de dolari. Runda a fost condusă de investitorii existenți Alkeon Capital și Coatue, potrivit unui comunicat al producătorului româno-american de software publicat pe pagina sa web.
La runda de finanțare au mai participat Altimeter Capital, Dragoneer, IVP, Sequoia, Tiger Global și fonduri și conturi consiliate de T. Rowe Price Associates, potrivit TechCrunch. Investițiile totale în companie ajung la 2 miliarde de dolari.
Suntem încântați să co-conducem această rundă de finanțare, precum și să continuăm să facem echipă cu UiPath în timpul unei faze importante pentru companie – Abhi Arun, Managing Partner la Alkeon Capital
UiPath a anunțat în luna decembrie a anului trecut că a demarat oficial procedura de listare la bursă, în SUA. Compania IT a depus documentaţia necesară pentru o ofertă publică iniţială (IPO) la Bursa de la New York, o operaţiune la finalul căreia, la acel moment, se estima că ar putea fi evaluată la peste 20 de miliarde de dolari.
Noua rundă de finanțare crește „miza” listării la bursa americană a Uipath
Cel mai probabil, această nouă rundă de finanțare este menită să crească „miza” listării la bursa americană a Uipath.
UiPath, fondată în România de antreprenorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă, a precizat atunci că mărimea şi preţul IPO-ului nu a fost încă stabilite. Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că ofertă publică iniţială ar putea să se deruleze în prima jumătate a anului 2021. Numărul de acțiuni clasa A care urmează să fie vândute și marja de preț nu au fost anunțate.
Primul unicorn românesc, cel mai valoros start-up din lume în RPA – Robotic Process Automation
În acest moment, primul unicorn românesc a devenit cel mai valoros start-up din lume în RPA – Robotic Process Automation, respectiv automatizarea proceselor repetitive. UiPath, care acum este o companei americană, dar are în continuare operaţiuni la Bucureşti, a fost fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, plus alţi trei IT-işti.
„UiPath se află în misiunea de a debloca creativitatea și ingeniozitatea umană, permițând automatizarea proceselor în companii și împuternicind angajații prin automatizare. Platforma sa de automatizare este concepută pentru a transforma modul în care funcționează oamenii, oferind clienților un set robust de capabilități pentru a descoperi oportunități de automatizare și a construi, gestiona, rula, angaja, măsura și controla automatizările între departamente dintr-o organizație”, se arată în descrierea de pe siteul companiei.
Un salt de 20 miliarde de dolari în doar șase luni
Ascensiunea extraordinară a Uipath a pornit din 2017, când compania era evaluată la 120 de milioane de dolari, după ce a primit finanțări în valoare de 30 de milioane de dolari de la investitori. Toate finanţările ulterioare, care ating aproape 2 miliarde de dolari au dus la evaluări din ce în ce mai mari, ultimul „salt”, în interval de șase luni, fiind de nu mai puțin de 20 miliarde de dolari. Potrivit Bloomberg, la runda de finanțare din iulie 2020, Uitpath era evaluată la 10 miliarde dolari, de 1 februarie 2021, după noul pachet de finanțare, atingând nu mai puţin de 35 de miliarde de dolari.
Daniel Dines a absolvit Matematica la Bucureşti, pentru ca la începutul anilor 2000 să plece la Microsoft, în Seatlle. El s-a întors în ţară pentru a dezvolta ceea ce astăzi este UiPath.
Portalul Techcrunch: UiPath creşte nebuneşte
UiPath a fost fondată în 2005, dar nu a strâns capital instituţional până în 2015, potrivit Crunchbase. CNBC a raportat în decembrie 2020 că firma atinsese un prag de venituri anuale de aproximativ 360 de milioane de dolari şi avea peste 6.300 de clienţi, inclusiv Amazon, Bank of America şi Verizon.
Printre competitorii UiPath se numără Microsoft Power Automate, Blue Prism, Automation Anywhere. De asemenea, SAP a intrat recent în acest segment.
“Compania a crescut nebuneşte. În aprilie 2019, UiPath avea 400.000 de utilizatori în 200 de ţări. La acea vreme, compania a declarat că şi-a majorat veniturile recurente anuale (ARR) de la 8 milioane de dolari în aprilie 2017 la peste 200 de milioane de dolari. UiPath a declarat atunci că şi-a crescut efectivul de 16 ori pe o perioadă de doi ani, la peste 2.500 de angajaţi. De asemenea, a sugerat că are în vedere o ofertă publică”, se arată pe portalul Techcrunch.