Directori ai Daimler, anchetați după ce grupul a angajat un fost consilier al cancelarului Merkel
Mai mulți membri din Consiliul de Administrație al grupului german Daimler, care deține Mercedes-Benz, sunt implicați într-o anchetă a procurorilor din Berlin după ce au angajat ca lobbyist un fost consilier al cancelarului Angela Merkel, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Investigația se referă la Eckart von Klaeden, membru al Uniunii Creștin Democrate și consilier al lui Merkel, care a anunțat în acest an că nu va mai candida pentru funcții politice începând de la finele lui 2013, urmând să lucreze la Daimler ca director al afacerilor externe.
„Nu este ilegal ca un oficial guvernamental să-și schimbe locul de muncă și să se alăture unei companii ca lobbyist. Ar fi ilegal dacă oficialul ar fi acționat în favoarea companiei în timp ce ocupa o funcție publică, în așteptarea că va fi cumva răsplătit după mutare. Trebuie să aflăm dacă așa au stat lucrurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuroraturii din Berlin, Martin Steltner, citat de Bloomberg.
El a refuzat să numească directorii Daimler vizați de anchetă.
Von Klaeden a ocupat și o funcție de ministru în cabinetul Merkel. El s-a retras din guvern în luna septembrie.
Grupul Daimler cooperează cu anchetatorii și este convins că directorii au acționat corect, a anunțat compania într-un comunicat.
Contactați de Bloomberg, reprezentanții Angelei Merkel au refuzat să comenteze informațiile.
Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, a declarat recent că responsabilitățile lui Von Klaeden în guvern nu au presupus facilitarea, pregătirea sau orice implicare în deciziile privind industria auto.
Ancheta procurorilor din Berlin a fost declanșată de o informare anonimă primită de autorități.
Von Klaeden a anunțat că va coopera cu ancheta și s-a arătat încrezător că își va demonstra nevinovăția.