Directorul FMI, Christine Lagarde, trimisă în judecată pentru neglijență

Publicat: 22 07. 2016, 17:17
Actualizat: 26 03. 2019, 13:48

Cazul, datând de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administrația președintelui Nicolas Sarkozy, va fi judecat de Curtea de Justiție a Republicii Franța.

Christine Lagarde a fost inculpată în Franța în decembrie 2015, dar pentru inițiarea procesului a fost nevoie de aprobarea instanței supreme.

„Doamna Lagarde va reitera că a acționat în interesul statului francez, prin respectarea în totalitate a legii”, transmitea, în decembrie 2015, biroul directorului Fondului Monetar Internațional.

Decizia de de inculpare, în decembrie, a fost surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde.

Fostul ministru al Economiei este cercetată pentru neglijență în serviciu, reproșându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj și nu a formulat recurs contra sentinței din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie. Dosarul se referă la o sentință de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.