Directorul general interimar al Hidroelectrica a fost numit la conducerea Transelectrica
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Ștefan Gheorghe, a preluat conducerea Transelectrica (TEL), iar în locul său va fi numit un alt șef interimar, până la începutul lunii aprilie, când va fi selectat prin concurs un manager profesionist.
„Acum două ore Consiliul de Supraveghere al Transelectrica l-a numit pe domnul Gheorghe ca director general”, a declarat pentru MEDIAFAX Remus Boza, șeful firmei Euro Insol, care administrează judidicar Hidroelectrica.
Transelectrica a fost condusă până acum de Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, numit interimar în luna octombrie a anului trecut. Ștefan Gheorghe a fost numit director general interimar la Hidroelectrica în iunie 2012.
Hidroelectrica este în insolvență în luna iunie a anului trecut.
Transelectrica și Hidroelectrica sunt două dintre cele mai importante companii energetice din România și ambele sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei.
Borza a adăugat că la începutul lunii aprilie va fi organizat un concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere din Hidroelectrica, iar până atunci în locul lui Gheorghe va fi numit un alt șef interimar.