DNA anunță că directorul general al Digi și RCS&RDS e urmărit penal. Acțiunile companiei scad la Bursă

Publicat: 17 05. 2017, 16:23

Compania spune că „posibilitatea întâmplării acestui lucru pe parcursul desfășurării anchetei DNA a fost anticipată și adusă la cunoștiința investitorilor în cadrul prospectului de listare la bursă.”

Digi spune că această investigație nu va reprezenta o interferență semnificativă în activitatea curentă a companiei.

În dosarul Dragomir/RCS mai sunt implicați doi membri ai conducerii companiei și un fost drector general.

Acțiunile Digi erau în scădere cu 0,24% în a doua zi tranzacționare la bursă, fiind cotate la 41,1/41,4 lei/acțiune.

Citeste mai multe detalii pe Ziarul Financiar

 

Potrivit DNA, procurorii au finalizat procedura de aducere la cunoștință a învinuirii și față de celelalte persoane fizice și juridice cercetate, respectiv față de Serghei Bulgac, la data faptei director general al SC RDS & RCS, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, SC RCS & RDS SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, SC BODU SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și spălare de bani, dar și pentru SC INTEGRASOFT SRL, la data faptei deținută de SC RCS & RDS SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la spălare de bani.
 
„Anterior, în aceeași cauză, așa cum am informat prin comunicatul nr. 448/VIII/3 din 5 mai 2017, s-a dispus urmărirea penală față de următoarele persoane: DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, OPREA ALEXANDRU, la data faptei, directorul general și președintele consiliului de administrație al aceleiași companii de televiziune prin cablu, DINEI MIHAI, la data faptelor, coordonatorul activității juridice a aceleiași companii de televiziune prin cablu, BĂDIȚĂ FLORIN-BOGDAN, la data faptelor administrator al SC BODU SRL și BOGDAN-DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor, asociat unic al SC BODU SRL”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție, remis miercuri MEDIAFAX.
 
Procurorii transmis că, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, administrator al SC RCS & RDS SA, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora.
 
„Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan. Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între SC Bodu SRL (controlată de inculpatul Dumitru Dragomir) și compania de televiziune prin cablu”, arată DNA.
 
Concret, în cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011.
 
În urma desfășurării licitației, consorțiul de firme menționat a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA).
 
În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase.
 
„În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla. Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele SC RCS & RDS SA la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de președintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan și compania administrată de suspectul Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită”, susțin procurorii.
 
În baza acestui contract, în perioada 18.08.2009 – 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a plătit SC Bodu SRL, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).
 
În perioada 2015-2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru „spălarea” și „curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia. Astfel, între cele trei societăți comerciale au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro.
 
Aceste operațiuni au condus în final la cumpărarea de către SC RCS & RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.
 
„De menționat este faptul că, în acest demers infracțional a fost implicat, pe lângă celelalte persoane amintite în comunicatul anterior și suspectul Serghei Bulgac care a cunoscut detaliile acestui „parteneriat” și a semnat diverse documente încheiate în numele și în interesul SC RCS & RDS SA. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.