Dobânda de referinţă a Băncii Centrale Europene a ajuns la apogeu. Este cel mai înalt nivel de la lansarea euro
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă majorare a dobânzii de referinţă, cea de a zecea majorare consecutivă. Măsura a urcat costul creditului la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, dar a semnalat că a ajuns probabil la sfârşitul ciclului său de înăsprire a politicii monetare, transmite Reuters.
Ca urmare a decizie adoptate, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a ajuns la 4%, cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei euro în 1999. În urmă cu doar 14 luni, aceeaşi dobândă era la un minim record de minus 0,5%, ceea ce însemna că băncile plăteau pentru a-şi depozita numerarul în siguranţă la BCE.
Economiştii se așteaptă să urmeze o perioadă de stabilitate
„Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4,00% începând cu data de 20 septembrie 2023”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.
Pieţele şi economiştii se aşteaptă ca decizia de joi să fie ultima majorare a costului creditului adoptată de BCE şi acum se aşteaptă la o pauză îndelungată, urmată de reduceri de dobândă în a doua jumătate a anului următor.
„Pe baza evaluării sale actuale, Consiliul guvernatorilor consideră că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE au atins niveluri care, menţinute pe o durată suficient de îndelungată, vor contribui substanţial la revenirea la momentul oportun a inflaţiei la nivelul ţintei”, se precizează în comunicatul de presă al instituţiei de la Frankfurt.
Inflația va coborî mai lent decât se aștepta
Revenirea inflaţiei la nivelul ţintă ar urma să aibă loc mai lent decât se estima în precedentele prognoze ale BCE, publicate în luna iunie. Conform proiecţiilor macroeconomice din luna septembrie pentru zona euro ale experţilor BCE, rata medie a inflaţiei se va situa la 5,6% în 2023, la 3,2% în 2024 şi la 2,1% în 2025. Aceste valori reprezintă o revizuire în sens ascendent pentru anii 2023 şi 2024 şi o revizuire în sens descendent pentru anul 2025. Revizuirea pentru 2023 şi 2024 reflectă cu precădere o traiectorie mai ascendentă a preţurilor produselor energetice. Presiunile inflaţioniste la nivelul inflaţiei de bază rămân ridicate, deşi majoritatea indicatorilor au început să se diminueze. Experţii BCE au revizuit în sens uşor descendent traiectoria proiectată a inflaţiei exclusiv produse energetice şi alimente, care ar trebui să se plaseze, în medie, la 5,1% în 2023, la 2,9% în 2024 şi la 2,2% în 2025.