DOCUMENT. Artificiul fiscal al Finanțelor pentru a se încadra în ținta de deficit în 2018. „În cazul neadoptării măsurilor deficitul bugetar s-ar majora la 8,11%”

Publicat: 29 11. 2017, 19:28

Astfel, potrivit unui proiect de ordonanță nici anul viitor nu se vor acorda tichete cadou, premii, indemnizații de hrană și indemnizația de vacanță. Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător. De asemenea, proiectul de OUG prevede neacordarea de ajutoare, plăți compensatorii la pensionare, precum și menținerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2017. 

Totodată, în 2018, pentru instituțiile și autoritățile publice se interzice cumpărarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme sau mobilier. Este permisă însă achiziționarea de autoturisme pur electrice. 

De asemenea, potrivit proiectului de ordonanță, angajările în sectorul public sunt restricționate, în sensul că la două posturi vacantate, după 1 ianuarie 2018, se va ocupa doar unul. 

Cheltuielile cu bunuri și servicii în instituțiile publice se vor reduce cu 10%. Este vorba de banii care pot fi cheltuiți pentru telefonie, servicii de curățenie, utilități sau carburanți. 

Nici în 2018 nu vor fi acordate cupoane sociale pentru educația timpurie și echivalentul în lei a 500 euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut. De asemenea, în școli nu se va districui suplimentul de miere de albine, Guvernul invocând faptul că aplicarea simultană a legilor care prevăd distribuția de alimente în școli pot afecta sănătatea copiilor. 

CITEȘTE AICI PROIECTUL INTEGRAL AL ORDONANȚEI

„Măsurile propuse au un impact financiar asupra bugetului general consolidat în anul 2018 de cca 46,7 miliarde de lei, reprezentând 5,14% din produsul intern brut estimat pentru anul 2018, iar în cazul neadoptării lor deficitul bugetar s-ar majora la 8,11% din PIB ceea ce ar conduce la intrarea României în procesul de deficit excesiv ca urmare a depășirii țintei de deficit stabilită prin Protocolul numărul 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexă la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Luarea acestor măsuri în regim de urgență se impune avându-se în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.