Domeniile economice cu cel mai mare risc de faliment. Unde spun specialiștii că nu e bine să investești
Studiul a luat în calcul firmele înregistrate în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) deținute de acționari care au avut cel puțin 2 companii în această situație între 2008-2017.
„Economia românească este precum un măr: apetisant pe dinafară, însă gaunos și cu un gust fad. Stăm bine la capitolul creștere economică, însă dincolo de statisticile de pe hârtie, să faci afaceri în România reprezintă o provocare plină de tot mai multe obstacole. Există în România lui 2018 un om de afaceri care face „business” cu 119 companii, dintre care 116 sunt în insolvență. Și nu este singurul care se poate ,,lăuda” cu această performanță. În topul realizat de KeysFin mai sunt alți 9 oameni de afaceri care au între 40 și 100 de firme în insolvență”, comentează compania de consultanță.
Pentru partenerii de afaceri, declararea insolvenței înseamnă marfă pierdută, bani blocați și chiar risc de faliment, pentru că peste 80% dintre firmele din România sunt slab capitalizate și nu au rezerve financiare care să le permită să treacă peste astfel de situații.
,,Microîntreprinderile sunt cele mai expuse riscului, dovadă că 17.288 de astfel de societăți sunt înregistrate în BPI. Au o capitalizare redusă, depind foarte mult de parteneri și, atunci când apar probleme, insolvența devine inevitabilă”, afirmă analiștii de la Keysfin. La mare distanță, în statistica privită din prisma formei de organizare, se află firmele mici (519) și cele mijlocii (102), în timp ce companiile mari raportau doar 11 cazuri de insolvență la BPI.
Din punct de vedere geografic, cele mai multe firme în această situație sunt din zona București-Ilfov (6.678, dintre care 5.741 din București), urmate de cele din Nord-Vest (6.479) și Sud-Est (5.149). La polul opus, cele mai puține societăți în insolvență erau în Sud-Vest Oltenia (2.630), acolo unde și mediul de business este mai puțin activ decât în restul țării. „Statistica trebuie pusă în concordanță cu evoluția business-ului la nivel regional. Cum zona Capitalei este cea mai activă din punct de vedere investițional, era normal ca și numărul firmelor cu probleme să fie mai mare. Asta nu înseamnă că bucureștenii sunt mai indisciplinați din acest punct de vedere. Am putea traduce situația într-un mod plastic – cu cât pădurea este mai mare, cu atât sunt mai multe uscături”, spun analiștii KeysFin.
Radiografia mediului de business arată că cei mai mulți oameni de afaceri implicați în firme în insolvență sunt bărbați, peste 18.700, în timp ce sexul feminin este reprezentat de 6.900 de acționari.
Și vârsta acestora prezintă un indicator interesant. Statistica arată că cei mai mulți acționari în cel puțin două firme în insolvență sunt din categoria de vârstă 46-65 de ani, urmați de cei între 31-45 ani. Interesant este și procentul celor de peste 66 de ani aflați în această situație (9% bărbați, 3% femei).
Pe ansamblu, vârsta medie a oamenilor de afaceri indisciplinați este de 49,2 ani în cazul bărbaților și de 48,3 ani în cel al femeilor.
Din punct de vedere al naționalității, românii sunt cei mai riscanți investitori (25.600), urmați de italieni (503), turci (220), unguri (152), nemți (145), moldoveni (139), irakieni (86), israelieni (75), chinezi (55), britanici (51) și francezi (45).
Potrivit analiștilor de la Keysfin, printre provocările anului 2018, dincolo de fiscalitatea impredictibilă, de evoluția cursului valutar și de inflație, trebuie trecute evoluția creditului furnizor și dinamica plății facturilor.
„Afacerile pe banii partenerilor și clienților au devenit o adevărată modă în economia românească. În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plățile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanțare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic. 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluție, în condițiile în care finanțarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil”, au explicat experții KeyFin.
Valoarea datoriilor comerciale înregistrate de companiile românești a depășit, în 2016, nivelul de 306,6 miliarde de lei, sumă cu aproape 100 de miliarde de lei mai mare decât în 2009 (213,3 mld.lei) Potrivit studiului realizat de KeysFin, peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau datorii comerciale.
Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 mld.lei). Și valoarea facturilor restante din economia românească a crescut semnificativ în ultimii ani. Cele mai multe facturi neachitate au peste 1 an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%).
„Sunt domenii unde plățile se fac mai repede, cum este comerțul, datorită fluxului de marfă, și altele în care plățile se fac foarte greu, precum imobiliarele, pentru că au nevoie de timpi mai mari de execuție și depind, în mare măsură, de circuitul bancar”, au explicat analiștii.
Potrivit European Payment Report, riscul de neplată se va înrăutăți semnificativ în acest an, în opinia a peste 50% dintre investitorii chestionați în raport. Experții au indicat disputele comerciale (81%) drept principală cauză pentru riscul de neplată, urmată de dificultățile financiare ale firmelor (68%) și de amânarea intenționată a plății facturilor (41%).
Pentru a preîntâmpina problemele financiare, firmele trebuie să se informeze din timp în privința situației partenerilor cu care lucrează. In acest sens, se recomanda tuturor jucatorilor din piața care lucreaza cu facturi cu plata la termen sa apeleze la servicii specializate de management al riscului comercial.
„O analiză anuală a sectorului din care fac parte este esențială pentru a-și face o idee cât mai clară despre evoluția acestuia și potențialele provocări viitoare. Adesea, în urma studiilor și analizelor de sector făcute pentru diverse sectoare de activitate, s-au putut explica anumite probleme cu care se confruntă firmele și s-au putut lua din timp măsuri împotriva riscurilor evidențiate ale sectorului analizat”, au explicat analiștii de la Keysfin.
KeysFin oferă servicii de business information și credit management, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiției, la studii și analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business pe piața romanească.