Două companii din SUA sunt aproape de o fuziune care ar forma cel mai mare operator aerian din lume
Compania AMR, care deține American Airlines, și US Airways Group stabilesc ultimele detalii importante ale unui acord de fuziune care ar înființa cel mai mare operator aerian din lume, afirmă surse apropiate situației, citate de Wall Street Journal.
Dacă fuziunea devine realitate, noua companie ar avea o capitalizare de peste 10 miliarde de dolari și ar deveni cel mai mare operator după trafic în SUA, depășind United Continental Holdings.
Tranzacția, implicând exclusiv un schimb de acțiuni, ar fi implementată ca parte a planului de reorganizare a American Airlines, aflată în prezent sub protecția legii falimentului în SUA.
Sursele citate au avertizat că negocierile pot încă eșua, scrie Wall Street Journal. American Airlines s-a opus în mai multe momente unei fuziuni, preferând să iasă din procesul de reorganizare ca operator independent. Puncte precum împărțirea acțiunilor și a funcțiilor de conducere nu sunt încă definitivate.
Finalizarea unui acord ar mai putea dura câteva săptămâni, chiar dacă cele două părți se grbăbesc să încheie acordul până la 15 februarie, când expiră o înțelegere semnată între creditorii American Airlines pentu păstrarea secretă a informațiilor. Înțelegerea vizând confidențialitatea discuțiilor ar putea fi prelungită, întrucât termenul ar fi dificil de respectat, au spus sursele citate.
În prezent, este avută în vedere acordarea unui pachet de 72% din ațiunile noii companii creditorilor American Airlines, iar restul de 28% acționarilor US Airways.
Fuziunea ar reprezenta ultimul pas al unui proces de consolidare pe piața din SUA, care ar fi dominată, astfel, de patru operatori importanți – noua companie, United Continental, Delta Air Lines, și Southwest Airlines.