Două dintre cele mai importante bănci din România fuzionează

Publicat: 24 04. 2017, 10:32

Patria Bank și Banca Comercială Carpatica vor deveni astfel o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă și va purta numele de Patria Bank. Noua bancă va fi prezentă în 73 de orașe din țară, prin 111 sucursale, are peste 240.000 clienți și 3,816 miliarde lei în active.

„La acest moment, data estimativă a implementării fuziunii este 1 mai 2017, dată condiționată de emiterea hotărârii judecătorești prin care s-a constatat legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor celor două bănci privind aprobarea fuziunii prin absorbție dintre Banca Comercială Carpatica (societate absorbantă) și Patria Bank (societate absorbită) și s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor corespunzatoare referitoare la fuziune”, se arată în comunicat.

Cele două bănci urmează să confirme data fuziunii în cursul acestei săptămâni.

În primăvara anului 2016, Patria Bank a devenit acționarul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), cu o deținere de peste 64% din acțiunile BCC, aceasta din urmă devenind membră a Grupului Patria Bank care are ca acționar majoritar fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF).

Proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica cu Patria Bank a primit în data de 29 noiembrie 2016 aprobarea prealabilă din partea Băncii Naționale a României.

Grupul Patria Bank este deținut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management și SAI Intercapital Invest.