Prima pagină » Economic » Două dintre cele mai mari agenții de turism din lume ar putea pleca din România

Două dintre cele mai mari agenții de turism din lume ar putea pleca din România

Două dintre cele mai mari agenții de turism din lume ar putea pleca din România
Două dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, TUI și ITS, intenționează să înceteze de anul viitor să mai aducă turiști în România, nemulțumite de lipsa promovării pe piața germană și de imaginea României în străinătate, deteriorată în ultima vreme pe fondul situației politice.

Două dintre cele mai mari agenții de turism din lume, TUI și ITS, intenționează să înceteze de anul viitor să mai aducă turiști în România, nemulțumite de lipsa promovării pe piața germană și de imaginea României în străinătate, deteriorată în ultima vreme pe fondul situației politice, informează Mediafax.

„Cele două grupuri intenționează să se retragă pentru că o serie de promisiuni făcute de MDRT în ultimii ani nu au fost încă onorate. Printre altele, s-au promis în toamna anului trecut investiții în promovarea României în Germania în valoarea de 3 milioane de euro în următorii doi ani și nu s-a făcut nimic”, au declarat agenției Mediafax surse din turism.

Turoperatorii germani sunt, de asemenea, nemulțumiți de lipsa de predictibilitate din economia românească.

„La problemele cu promovarea se adaugă și situația politică din țară, care erodează imaginea României în străinătate. Pentru a încerca să-i convingă pe turoperatori să nu plece din România, secretarul de stat în MDRT Cristian Bărhălescu se află acum la Berlin, încercând să negocieze cu ei”, au mai spus sursele citate.

Contactat de Mediafax, Bărhălescu a spus că se află la Berlin pentru a discuta nu doar cu TUI, ci cu toți turoperatorii germani.

„Nu am venit să discutăm că se retrag, ci să clarificăm ce plan de bătaie vom avea pentru anul viitor. Ei vor de la noi implicare și pentru asta o să mai avem o discuție”, a spus secretarul de stat.

El a refuzat să comenteze dacă turoperatorii germani sunt mulțumiți de colaborarea cu atutoritățile române.

„Nu pot să vă spun dacă sunt mulțumiți sau nu”, a afirmat el.

Bărhălescu s-a abținut să comenteze șu dacă partea română este mulțumită de colaborarea cu TUI și ITS, care au adus în această vară pe litoral peste 2.000 de turiști germani.

„Nu comentez. Va trebui să facem o evaluare, să vedem statistici. Trebuie să vedem cum privesc ei situația”, a spus Bărhălescu.

În anul 2009 MDRT a semnat un contract cu TUI pentru ca turoperatorul să revină din 2010 în România. Din 2006 grupul german a renunțat să mai aducă turiști în România și a scos din cataloagele sale de promovare stațiunile românești, nemulțumit de condițiile de cazare, prețurile mari practicate de hotelieri, zgomotul și lipsa curățeniei din localități.

ITS operează la rândul său de câțiva ani pe piața românească, iar încă din 2009, în urma discuțiilor cu oficialii MDRT de atunci, reprezentanții companiei de turism s-au declarat nemulțumiți de calitatea serviciilor și de prețurile de pe litoralul românesc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?