Draghi: Criza nu a trecut, iar statele din zona euro trebuie să lase în urmă „lumea basmelor”

Publicat: 02 12. 2012, 13:49
Actualizat: 07 02. 2016, 10:30

Criza zonei euro este departe de a se fi încheiat, iar statele membre trebuie să controleze mai strict bugetele și să implementeze o uniune bancară, pentru a lăsa în urmă o „lume a basmelor” care a permis dezvoltarea problemelor, a declarat președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

Criza datoriilor din uniunea monetară va continua și anul următor, a declarat Draghi, la Paris, pentru postul de radio Europe 1, preluat de CNBC.

„Nu am ieșit încă din criză. Recuperarea pentru cea mai mare parte a zonei euro va începe în 2013” a spus Draghi.

Șeful BCE a adăugat ulterior, la o conferință cu oficiali importanți din sectorul financiar, că actuala criză „a arătat că am trăit într-o lume a basmelor”. Datoriile nesustenabile, băncile nesigure și slaba coordonare a deciziilor au condus la declanșarea crizei în urmă cu trei ani, a spus el.

Conducerea BCE are programată săptămâna următoare întâlnirea lunară de politică monetară, iar analiștii se așteaptă la menținerea ratei cheie la minimul record de 0,75%. Bancherii sunt, însă, divizați în privința unei posibile reduceri a dobânzii anul următor.

Președintele BCE a subliniat că programul de achiziții nelimitate de obligațiuni anunțat de bancă a ajutat la stabilizarea condițiilor din piața financiară. Programul BCE este pregătit pentru a cumpăra obligațiuni ale statelor care se împrumută prea scump, însă poate începe doar după ce primește o cerere oficială pentru ajutor din partea unui guvern.

Anunțarea planului a fost, însă, suficientă pentru a reduce presiunea din piața financiară asupra Spaniei și Italiei.

„Efectul de înceredere al programului a fost semnificativ”, a declarat Draghi.

Șeful băncii zonei euro a îndemnat guvernele să continue cu implementarea uniunii bancare. Aceasta trebuie să se aplice tuturor băncilor, pentru a evita fragmentarea sectorului.

Poziția lui Draghi pune BCE în contradicție cu Germania. Berlinul vrea ca supravegherea sistemului bancar de către BCE să se aplice doar marilor instituții de credit.