Dragnea: Categoric sunt îngrijorat de creșterea indicelui ROBOR. Anunțul președintelui PSD despre Mugur Isărescu
„Categoric, da”, a spus Liviu Dragnea, întrebat dacă este îngrijorat de creșterea indicelui ROBOR.
Președintele PSD a mai spus că „Guvernul trebuie să discute cu BNR”.
„Eu știu că Guvernul trebuie să discute cu Banca Națională și eu cred că o să accept propunerea domnului Mugur Isărescu să avem o discuție pe această temă, pentru că am avut un schimb de scrisori. Eu îmi mențin punctul de vedere și anume că în această țară Banca Naționlă va lucra împreună cu Guvernul și Parlamentul pentru binele acestei țări”, a adăugat liderul PSD.
Întrebat dacă va face publice scrisorile dintre el și guvernatorul BNR, președintele social-democraților a răspuns: „Da, dar nu am stabilit data”.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 2,13%, de la 2,07%, urmat de indicii la șase și nouă luni, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).