Dragnea, despre ce va conține legea dublului standard: Se confiscă tot lotul de marfă
„Am semnat-o deja azi după amiază împreună cu Vali Steriu. Se confiscă tot lotul de marfă și nu este exclusă nici acțiunea penală. 4% din cifra de afaceri din anul respectiv. Dacă vorbim de un lanț de magazine nu vorbim de cifra de afaceri a magazimului respectiv, ci a întregului lanț. (…) În luna iunie iese”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
„În procedură de urgență o scoatem această lege, pentru că este o lege vitală pentru noi. Noi oricum avem majoritate și o scoatem. Și eu sunt curios dacă o semnează (n.r.: Klaus Iohannis) pentru că e o lovitură exact pentru stăpânii lui. (…) Zilele trecute niște oameni de bine îmi spuneau că să așteptăm să vedem ce face Uniunea Europeană. Legea asta nu încalcă nicio lege din tratatul Uniunii Europene”, a mai afirmat Dragnea.
Liderul PSD a spus în repetate rânduri că este inacceptabil ca românii să beneficieze de produse de calitate mai proastă decât alți cetățeni europeni, pornind de la produsele alimentare și până la medicamente.