În primul rând, să ne reamintim termenii. Noi, cu toții, plătim statului, lunar, „ceva”. Mult din acel ceva nu sunt impozite, ci „contribuții” – în primul rând contribuția la pensie și, în al doilea rând, contribuția la sănătate. Cu toții am fost, sau dacă nu am fost, vom fi, martorii obidei: pai, eu am contribuit 40 de ani și acum am 900 de lei pensie! În plus, sunt puțini cei care să fi plecat mulțumiți de serviciile oferite de o clinică sau un spital publice.
Acesta este contextul în care PSD promite dublarea pensiilor.
Pensiile sunt mici în România, îngrozitor de mici. Dar și salariile sunt îngrozitor de mici – martori fiind cele trei milioane de români plecați – și prin urmare, contribuțiile la pensii sunt mici. Când contribui puțin, cum să ai, la pensie, mult?
Când ne uităm la alții, diferențele sunt uriașe. Cheltuielile sociale, care, în majoritate, includ pensiile, au fost anul trecut în România de 39,2% din totalul veniturilor bugetare, față de o medie a UE de 46,1%. Cum de la ei este posibil, iar la noi, nu?
Pentru că, la capitolulCOLECTAREAveniturilor bugetare procentul în România a fost anul trecut de 30,5% din Produsul Intern Brut (PIB), dar de 45%, în medie, în celelalte țări din UE (46,2% media zonei euro). PIB-ul (toată bunăstarea realizată de o țară, într-un an) României a fost anul trecut de 858 mld. lei, iar veniturile statului încasate, au fost de 251,8 mld. lei. Dacă România ar fi avut încasări bugetare de 45%/PIB, cât este media UE, ar fi avut în plus la buget 41 de miliarde de lei. Adică două treimi din cheltuielile cu pensiile, de 64 mld. lei în 2017. Dacă PSD avea acești bani, putea fluiera. DAR NU-I ARE.
Pensiile vor devenicea mai gravă problemăa României, în deceniile ce vin. Sistemul „Pay as you go„, funcțional și la noi (plătești acum pentru altul și altul va plăti pentru tine, cândva), este valabil când sunt mulți contribuabili. Or, și nu doar în România, problema este că cei care-și cer pensia devin din ce în ce mai mulți, iar cei care plătesc, din ce în ce mai puțini. Soluția extremă este, pentru toți cei aflați în această situație, majorarea vârstei de contribuție. Deja, în Germania, ea este de 67 de ani pentru cei care au acum 50 de ani și va ajunge, foarte, probabil la 70 de ani, în multe dintre țările UE, în deceniul ce vine.
Deficitul fondului public de pensii, plus pensiile speciale (gaura dintre ceea ce se adună în sistemul „Pay as you go” și ceea ce se cheltuiește) a ajuns în România, în ultimii ani, la o treime din venituri. Sistemul de pensii a adunat, anul trecut, din contribuții, 44 de miliarde de lei, dar a cheltuit 64 de miliarde de lei – deficit spre o treime, prin urmare. Diferența este acoperită nu din contribuții, ci din taxe. Taxe care, în mod firesc, ar trebui să meargă spre școli, spitale, drumuri. Anul trecut, toate investițiile statului (reparații drumuri, reconstrucție spitale și școli) au fost de 19 miliarde de lei, sub deficitul fondului public de pensii, de 20 de miliarde de lei.
Prin urmare. când dublezi pensiile, ori îți dublezi veniturile, ori iei bani din altă parte. Pentru că dublarea pensiilor – în situația actuală – înseamnă dublarea veniturilor din contribuții, plus dublarea deficitului.
Este imposibil așa ceva fără dublări de impozite și fără majorarea semnificativă a vârstei de pensionare.