Prima pagină » Economic » După „îmblânzirea” sectorului bancar din Cipru ar putea urma Malta și Luxembourg

După „îmblânzirea” sectorului bancar din Cipru ar putea urma Malta și Luxembourg

După
Germania și FMI, principalii arhitecți ai condițiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al țării, de șapte ori cât PIB, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privința altor state din UE, unde dezechilibrul este și mai mare.

Germania și FMI, principalii arhitecți ai condițiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al țării, de șapte ori cât PIB, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privința altor state din UE, unde dezechilibrul este și mai mare, informează Mediafax.

Sectorul bancar din Malta este chiar mai mare raportat la PIB decât cel al Ciprului, iar în Luxembourg depășește economia de 23 de ori, potrivit cotidianului The Guardian.

Germania și FMI au fost principalele forțe din spatele deciziei de a închide Cyprus Popular Bank (Laiki) și de a restructura puternic a doua mare instituție de credit din țară, Bank of Cyprus.

Directorul FMI, Christine Lagarde, a vrut ca ambele bănci, reprezentând jumătate din sectorul bancar cipriot, să fie închise. În cele din urmă, s-a decis ca doar Laiki să fie închisă, cu pierderi mari pentru deponenți și creditori.

Bank of Cyprus va rămâne însă o „umbră” a instituției de credit din trecut, cu depozitele înghețate pe parcursul restructurării și cu pierderi de circa 30% pentru sunele mai mari de 30% din conturi, scrie The Guardian.

Guvernul francez a calificat Cipru ca fiind „o economie de cazino”, în timp ce germanii consideră că ar fi „un model disfuncțional de afaceri”.

Cu un sector bancar de șapte ori cât PIB, Lagarde a insistat că este nesustenabil și raportul ar trebui redus până în 2018 la numai de trei ori.

Într-o perioadă de consolidare a controlului sectorului financiar din zona euro, pozițiile Germaniei și Fondului Monetar semnalează o nouă politică de „îmblânzire” a băncilor.

Această posibilă nouă politică explică îngrijorarea unor state mici, notează publicația britanică. Malta, Luxembourg și Cipru sunt cele mai mici trei țări din UE și zona euro.

Ministrul de Finanțe al Maltei a stat lângă omologii săi din Cipru și Germania la reuniunea Eurogroup care a decis primul acord pentru Cipru. După experianța de a-l cunoaște mai îndeaproape pe ministrul german Wolfgang Schauble, oficialul maltez a scris într-o publicație locală un articol în care afirma că dacă Malta va avea în viitor probleme similare cu ale Ciprului, va avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Luxembourg susține puternic secretul bancar în UE și este țara comunitară cu cele mai ridicate venituri pe cap de locuitor. Sectorul bancar este de 23 de ori mai mare decât economia. Diferența ar fi însă că acestea nu sunt bănci locale, ci subsidiare ale marilor grupuri financiare din Europa și SUA, cu Germania și Franța la loc de frunte.

Totuși, ministrul de Externe al Luxembourgului, Jean Asselborn, a avertizat Berlinul înainte de acordul pentru Cipru să vorbească cu mai multă responsabilitate, întrucât nimeni nu se plânge că sectorul auto sau cel al armamentului sunt prea mari în Germania.

Autor

Citește și