Analiză: Criza energetică din Europa se va agrava odată cu răcirea vremii. În ce situații ar putea fi probleme cu aprovizionarea
Criza energiei nu se va opri în perioada următoare, ci este de așteptat să se accentueze odată cu intrarea în sezonul rece. Preţurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii şi această criză se va agrava pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă, arată o analiză a publicației internaționale Bloomberg, preluată de Agepres.
Creşterea preţurilor la curent electric a adus, luna trecută, unele companii companii britanice în situația să fie nevoite să îşi reducă producţiaşi să solicite ajutorul statului. Potrivit sursei citatea, acesta este doar un exemplu de evouție care ar putea fie replicată în întreaga Europă, și tocmai în momentul în care apare continentul se mobilizează să gestioneze apariția unei noi tulpini a COVID-19.
Pentru guvernele din regiune, aceasta ar putea însemna tensiuni cu ţările vecine, care vor încerca să îşi asigure aprovizionarea proprie, iar pentru gospodării ar putea însemna să li se ceară să consume mai puţină energie şi chiar să se pregătească pentru întreruperi în aprovizionare, arată sursa citată.
Ceea ce spun specialiștii este că problema constă în faptul că nu se întrevede nicio soluţie în ceea ce privește oferta, având în vedere că exportatorii precum Rusia livrează doar ceea ce dispun în prezent, iar Qatarul spune că produce la capacitate maximă. În acest condiţii, industria energetică este nevoită să se bazeze pe „distrugerea cererii”, susţine Fabian Roenningen, analist la Rysted Energy.
„Am văzut deja acest lucru în ultimele luni şi, în multe industrii, cel mai probabil va continua şi se va agrava. În condiţiile actuale de pe piaţă pentru mulţi jucători nu este profitabil să opereze”, consideră specialistul.
Care a fost consumul-record
În cazul Franţei, a doua mare economie a Europei, riscurile sunt deosebit de mari în eventualitatea unui val de ger în ianuarie şi februarie, ipoteză care creează îngrijorare pentru operatorul reţelei naţionale de transport a energiei electrice. Disponibilitatea centralelor nucleare, coloana vertebrală a sistemului energetic naţional din Franţa, este una redusă în contextul pandemic, ce a dus la amânarea lucrărilor de mentenanţă la unele reactoare, conform unui raport al operatorului, publicat săptămâna aceasta.
Conform sursei citate, preţurile la energie electrică sunt deja aproape de nivelul-record pe măsură ce un val de frig se apropie de Franţa şi este aşteptat să se extindă luni, când cererea de electricitate va creşte odată cu începutul săptămânii de lucru.
Publicația amintește că iarna trecută operatorul de reţea a cerut gospodăriilor să consume mai puţină curent în momentele de vârf şi, în plus, a activat unele clauze de scădere a cererii din contractele încheiate cu producătorii, atunci când situaţia s-a agravat. Următorul pas ar fi reducerea tensiunii de-a lungul reţelei şi, în ultimă instanţă, ar recurge la introducerea unor întreruperi în aprovizionare de până la două ore pentru fiecare regiune. Toate aceste măsuri ar urma să aibă loc înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.
Franţa este şi un important exportator de energie electrică pentru ţările vecine, ceea ce înseamnă că efectele unei eventuale crize s-ar resimţi şi în Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie. Potrivit analiştilor, cererea maximă de electricitate ar putea ajunge luni la 79,6 Gigawaţi, sub recordul de 102 Gigawaţi, care a fost atins în luna februarie 2012.
Stocurile de gaze sunt mai reduse
Situaţia energetică de la începutul iarnii este agravată de creşterea explozivă a preţului gazelor naturale. Potrivit sursei citate, stocurile de gaze naturale sunt la un nivel mai redus decât de obicei şi se consumă mai rapid. Astfel, analiştii au avertizat că depozitele de gaze ar putea să ajungă la zero în iarna aceasta dacă cererea va crește ca urmare a scăderii accentuate sau prelungite a temperaturilor.
Jeremy Weir, director general la firma elveţiană de trading cu materii prime Trafigura Group, avertizează că sunt posibile întreruperile în aprovizionare în aceste situaţii. „Dacă temperaturile în Europa vor fi extrem de reduse nu va exista o soluţie uşoară pe partea de ofertă, va fi nevoie de o soluţie pe partea de cerere”, susţine şi Adam Lewis, partener la firma de trading Hartree Partners LP.
În ceea ce privește oferta, jurnaliștii de la Bloomberg apreciază că crucială va fi următoarea mutare a Rusiei. Pe de o parte, preşedintele Vladimir Putin a declarat că va ajuta Europa cu mai multe livrări pentru a stabiliza piaţa. Totuși, deşi livrările ruseşti şi-au revenit după un început modest în noiembrie, eee sunt mai mici față de cele disponibile anul trecut. Rămâne un mister şi mai mare cât de multe gaze va trimite Rusia în luna decembrie Europei.
Uniunea Europeană are stabilit un principiu al solidarităţii, care ar trebui să împiedice orice stat să blocheze exporturile de electricitate şi gaze şi să lase alt stat membru să aibă dificultăţi în aprovizionare, mai ales când este vorba de consumatorii casnici. Totuși, această solidaritate nu a fost testată niciodată într-o situaţie de criză de amploare. În luna februarie 2018 când un val de frig, denumit „Beast from the East” (bestia din est – eng.) a lovit Europa, s-a întâmplat aproape de finalul sezonului de încălzire. În acest an este posibil ca un fenomen meteo mai puţin sever să aibă un impact similar.
„Asta arată cât de expus este sistemul energetic european la volatilitatea preţurilor materiilor prime. Pe termen scurt, nu putem face mare lucru”, a conchis Fabian Roenningen.
În cazul României, aproape 40% dintre consumatorii de gaze, inclusiv şcoli şi grădiniţe, riscă să rămână fără gaze la iarnă, dacă temperaturile vor fi scăzute pentru mai mult de două săptămâni, se arata într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, publicată la jumătatea lunii septembrie.