Economia UE a scăzut cu 0,5% în trimestrul al patrulea, iar recesiunea zonei euro s-a înrăutățit
Produsul Intern Brut al UE a scăzut cu 0,5% în trimestrul patru al anului trecut față de cel anterior, respectiv cu 0,6% raportat la perioada corespunzătoare din 2011, iar recesiunea din zona euro s-a înrăutățit, cu cea mai proastă evoluție din ultimii 4 ani.
Economia zonei euro s-a contractat cu 0,6% în ultimele trei luni din 2012, respectiv cu 0,9% față de trimestrul al patrulea din 2011. Pe ansamblul anului 2012, PIB-ul a scăzut cu 0,5% în zona euro și cu 0,3% în UE, potrivit datelor anunțate joi de Eurostat.
În România, PIB-ul a crescut cu 0,2% în trimestrul patru al anului trecut față de cel anterior, respectiv cu 0,1% raportat la perioada corespunzătoare a lui 2011, pe date ajustate sezonier.
Economia SUA, principalul partener comercial al UE, a crescut cu 0,8% în trimestrul patru față de trimestrul trei, respectiv cu 1,5% în bază anualizată.
Cifrele din zona euro s-au plasat sub estimările analiștilor contactați de Bloomberg, cu cea mai abruptă scădere de la prăbușirea băncii Lehman Brothers, în septembrie 2008.
Cele mai mari economii de pe continent, Germania, Franța și Italia, au înregistrat de asemenea scăderi peste estimări în ultimul trimestru.
Moneda euro este în scădere cu 0,9% față de dolar, la 1,3338 dolari/euro, potrivit Bloomberg.
Economia Germaniei a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o scădere de 0,6% față de trimestrul anterior, în timp ce PIB-ul Franței a coborât cu 0,3%, iar cel al Italiei cu 0,9% pentru cea de-a șasea contracție consecutivă.
În Grecia, epicentrul crizei datoriilor de stat, economia a scăzut cu 6% față de ultimul trimestru din 2011.
În Japonia, un alt partener comercial important al UE, economia s-a contractat cu 0,4% față de trimestrul al treilea, contrar așteptărilor analiștilor, care au prevăzut o creștere de 0,4%.
În Europa Centrală și de Est, economia Cehiei a scăzut cu 0,2% față de trimestrul trei, respectiv cu 1,7% raportat la perioada corespunzătoare de acum 12 luni. Ungaria a consemnat un declind e 0,9%, respectiv 2,8%, în timp ce PIB-ul Bulgariei a urcat cu 0,1%, respectiv 0,5%.