EFECTELE #CORONACRIZEI. Care sunt categoriile de produse pe care românii nu le vor mai cumpăra din cauza incertitudinii economice
Ca urmare a scăderilor salariale din ultima perioadă, dar și pe fondul incertitudinii economice, românii spun că vor renunța la cumpărarea mobilei (61%), electronice și gadgeturi (47%), jocuri (33%), articole sportive (30%), cărți (29%, în special în rândul celor care locuiesc în mediul rural – 38%).
În acest context, cei mai prudenți în legătură cu achizițiile în următoarele trei luni sunt tinerii cu vârsta între 18 și 29 de ani.
De altfel, 72% dintre persoanele cuprinse în acest interval de vârstă plănuiesc să nu mai investească în mobilă, 57% declară că nu vor mai achiziționa electronice, iar aproape jumătate dintre ei (49%) nu vor mai cumpăra cărți, potrivit unui studiu reprezentativ național iSense Solutions
Pandemia de COVID-19 și măsurile luate de autorități pentru contracararea ei au influențat comportamentul de cumpărare al românilor, relevă sursa citată.
Experții susțin că vânzările prin magazinele fizice a fost și a rămas principala sursă de cumpărare, atât înainte, cât și după pandemie.
Astfel, dacă înainte de pandemie, 66% dintre români făceau cumpărături exclusiv în magazine fizice, pe timpul stării de urgență procentul celor care făceau cumpărături doar în magazine fizice a scăzut la 57%.
Românii și-au schimbat totuși comportamentul de cumpărare. Ce preferă aceștia când scot bani din buzunar
Efectele #coronacrizei au făcut ca anumite persoane să-și schimbe comportamentul de cumpărare, integrând și cumpărăturile online în viețile lor. Specialiștii spun în acest context că după relaxarea restricțiilor, procentul celor care declară că vor cumpăra atât online, cât și offline, a crescut cu cinci puncte procentuale, la 38% (față de 33%, cât era înainte de pandemie).
Aceiași experți au constatat că românii care trăiesc în mediul rural au o preferință mai mare pentru anumite categorii de produse (comparativ cu cei din mediul urban) și declară că le vor cumpăra la fel și în viitor, ca înainte de pandemie. Printre aceste categorii se regăsesc dulciurile (75% vs. 60% urban), băuturile răcoritoare (70% vs. 61% urban) și îmbrăcămintea/ încălțămintea (66% vs. 57% urban).
În schimb, 12% dintre români declară că vor cumpăra mai multe produse de curățare și îngrijire a casei în următoarele 3 luni, 10% vor cumpăra mai multe băuturi răcoritoare, iar 6% mai multă apă îmbuteliată.
De asemenea, aproximativ o treime dintre români (30%) spune că va continua să-și facă stocuri de alimente, pentru a se deplasa cât mai rar la cumpărături.
„În perioada următoare vom asista la un comportament de tip dual din partea consumatorilor. Pe de o parte, incertitudinea economică ne determină să fim mai strânși la pungă, lucru care se va traduce atât în reducerea cheltuielilor, cât și în selecția mai atentă a mărcilor pe care le cumpărăm, iar aici marii câștigători vor fi brandurile consacrate.
De cealaltă parte se situează nevoia de a compensa pentru perioada în care am fost închiși în case, așa că vom profita de orice ocazie de a ne satisface mici plăceri, în limitele bugetului”, a spus Alina Zelezneac, Head of Quantitative Research, iSense Solutions.
Fidelitate față de mărcile preferate
Aceeași cercetare a scos la iveală faptul că românii au rămas fideli brandurilor cu care s-au obișnuit, astfel că 84% își declară intenția de a cumpăra tot de la brandurile care le sunt cunoscute.
Cei mai loiali brandurilor cunoscute rămân cei cu educație scăzută, 97% dintre ei declarându-și intenția de a cumpăra de la brandurile pe care le știu, față de 75% dintre cei cu educație superioară. În ceea ce-i privește pe românii ce locuiesc în București, 71% dintre ei spun că vor cumpăra de la brandurile cunoscute.
În același timp, doar 35% dintre români declară că vor fi mai atenți la promoții și vor căuta produse la ofertă sau la reducere mai mult decât o făceau în trecut. Procentele celor ce vor urmări cu mai multă atenție promoțiile și reducerile sunt mai mari în rândul femeilor (40%), a persoanelor cu venituri mici (56%) și a locuitorilor din orașe mai mici de 50 000 de locuitori (50%), în timp ce doar 18% dintre tinerii între 18 și 29 de ani se declară interesați de promoții și reduceri.
Pentru a se asigura că atunci când merg la cumpărături vor lua doar ce au nevoie, 57% aleg să-și facă o listă de cumpărături înainte de a merge în magazine, listă pe care intenționează să o și respecte.
În mediul rural, procentul este mai mare, 61% dintre români apelând la această tactică.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, prin metodologia CATI (Computer-Assisted Telephonic Interviews), în luna mai a anului 2020 și este reprezentativ național, la un grad de eroare de +/-4.38%.