Prima pagină » Economic » Eliminarea obligației de stocare pentru prosumatorii activi, în camera decizională după votul din Senat. Cseke Attila: Prevederea abrogată, irațională

Eliminarea obligației de stocare pentru prosumatorii activi, în camera decizională după votul din Senat. Cseke Attila: Prevederea abrogată, irațională

Eliminarea obligației de stocare pentru prosumatorii activi, în camera decizională după votul din Senat. Cseke Attila: Prevederea abrogată, irațională
Sursa foto: Envato Elements

Camera Deputaților, for decizional, urmează să repună în dezbatere proiectul de lege care stipula obligația de stocare a energiei electrice și pentru prosumatorii deja activi, retrimis de șeful statului în Parlament pentru reexaminare, după ce prevederea a fost eliminată, prin votul dat în unanimitate, luni, de senatori.

Plenul Senatului a votat, luni, cu 105 de voturi „pentru” și niciunul împotrivă și nicio abținere, modificarea proiectului de lege prin care prosumatorii deja existenți ar fi fost obligați să-și instaleze capacități de stocare a energiei electrice, eliminându-se această prevedere, astfel că proiectul la ajunge din nou în comisiile și apoi în Plenul Camerei Deputaților.

Aceasta era și propunerea inclusă în raportul comun din Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia economică, industrii și servicii, votată marțea trecută, după cum a anunțat atunci președintele Comisiei pentru energie, senatorul Antal Lóránt (UDMR), precizând că „Nu putem schimba regulile în timpul jocului!”.

Aceasta era una dintre obiecțiile șefului statului, care a retrimis proiectul în Parlament, în luna iulie, în cadrul controlului de legalitate anterior promulgării.

Astfel, plenul Senatului a votat eliminarea prevederii cu caracter retroactiv care ar fi obligat prosumatorii existenți să-și instaleze capacități de stocare a energiei.

„În România, avem nevoie de politici raționale. Prevederea abrogată era irațională. Dacă cineva produce mai multă energie decât consumă, trebuie să fie compensat. UDMR sprijină prosumatorii, nu putem vota prevederi legale care îi împiedică”, a transmis Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, după vot.

Ce a sesizat șeful statului

Mai exact, este vorba de Proiectul de lege (L171/2024) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.32/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și adoptarea unor măsuri în domeniul energiei.

Proiectul de act normativ a fost trimis Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, pe 18 iulie, și avea termen-limită pentru depunerea raportului pe 4 septembrie, conform fișei legislative, care nu a fost actualizată cu votul din comisii.

Potrivit președintelui, noile prevederi ale legii, deși necesare pe fond, sunt inoportune și inaplicabile în forma în care sunt reglementate.

„Încurajez Parlamentul să identifice acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice. Totodată, pot fi incluse în legislație și prevederi complementare, precum instituirea de programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau de măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”, se arată în declarația publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

La întrebarea presei, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat ulterior că decizia președintelui de a trimite spre reexaminarea Parlamentului legea care impune unei categorii de prosumatori să cumpere capacități de stocare a energiei se încadrează în prerogativele constituționale ale șefului statului.

Creștere accelerată a numărului de prosumatori

Capacitatea instalată a prosumatorilor – adică românilor care și-au montat, în principiu, instalații de producere a energiei electrice pentru consumul propriei gospodării – era estimată de conducerea ANRE că va depăși producția celor două reactoare de la Centrala nucleară de la Cernavodă până la finalul anului.

Conform celor mai recente date oficiale publicate de ANRE, la finalul  lunii mai, numărul total al prosumatorilor racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție crescuse la 137.400, dintre care 119.046 de persoane fizice și 18.354 de persoane juridice.

Puterea instalată totală a depășit pragul de 1.400 MW de la Cernavodă, ajungând la 1.780,23 MW, la finalul lunii mai.

Defalcat, persoanele fizice au o capacitate instalată de 762,15 MW, iar cele juridice, de 1.018,08 MW, potrivit ANRE.

Citiți și:

Klaus Iohannis retrimite în Parlament legea care prevede obligația de stocare a energiei produse din resurse regenerabile. Declarația președintelui

Românii care vor bani pentru panouri sunt obligați să cumpere și instalații de stocare. Cu cât va crește finanțarea prin Casa verde fotovoltaice

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și