Prima pagină » Economic » Enel discută vânzarea unor pachete minoritare care aparțin companiilor de distribuțe din România

Enel discută vânzarea unor pachete minoritare care aparțin companiilor de distribuțe din România

Enel discută vânzarea unor pachete minoritare care aparțin companiilor de distribuțe din România
Care vor fi tarifele la energie electrică pentru clienții Enel care vor fi preluați de gigantul energetic din Grecia
Compania italiană Enel discută vânzarea unor pachete minoritare din companiile din România, care ar putea fi preluate de fondurile de investiții Macquarie, Singapore GIC și fondul de infrastructură Kuwait Wren House, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piață.

Presa italiană a anunțat că Enel ia în calcul vânzarea activelor sale din România, în valoare de circa un miliard de euro, de care ar fi interesate trei fonduri de investiții.

Discuțiile au început după ce Fondul Proprietatea a scos la vânzare deținerile sale la companiile Enel din România, iar fondurile de investiții au anunțat că doresc să cumpere mai multe acțiuni, au precizat sursele citate. Enel ar urma să rămână acționarul majoritar al companiilor din România, au precizat sursele citate.

În anul 2017 Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea a informat acționarii că a demarat procedurile pentru vânzarea participațiilor fondului la E-Distribuție Muntenia S.A (fosta ENEL Distribuție Muntenia S.A), E-Distribuție Banat (fosta Enel Distribuție Banat S.A), E-Distribuție Dobrogea (Fosta Enel Distribuție Dobrogea S.A), Enel Energie S.A., Enel Energie Muntenia, precum și Engie România.

Companiile Enel au înregistrat venituri de 1,2 miliarde euro în 2018 și un rezultat EBITDA de 230 milioane euro.

Enel este concentrat pe distribuția și furnizarea de energie în Muntenia Sud, Banat și Dobrogea și a terminat primul trimestru din 2019 cu 2,9 milioane de clienți. față de cei 2,8 milioane în primul trimestru al anului trecut. În primele trei luni ale anului companiile au obținut venituri de 357 de milioane de euro, față de 298 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut.

Enel este prezentă pe piața din România din 2005.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum