Enel: Vânzarea activelor din România și Slovacia se află în stadiu avansat
„Vânzarea activelor se află într-un stadiu avansat. Există un anumit număr de cumpărători potențiali, iar ofertele angajante vor fi primite pentru fiecare țară în parte până la finele lunii noiembrie, la o distanță de trei săptămâni”, a spus Starace în timpul unei audieri în parlamentul italian, citat de publicația online Il Sole 24 Ore.
Starace a precizat că vânzarea activelor Enel din România și Slovacia „nu reprezintă un vot de neîncredere în cele două piețe”, ci că unitățile din cele două țări au fost active ușor de identificat în încercarea de a atinge cifra țintiță prin programul de reducere al datoriilor.
Enel este compania de utilități cu cele mai mari datorii din Europa, astfel că grupul italian a decis să vândă active în valoare de peste 4 miliarde de euro pâna la finalul acestui an, pentru a reduce nivelul datoriei și pentru a-și păstra ratingul pentru investiții.
În România, unde Enel deține o treime din piața distribuției de energie, grupul vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie, precum și 100% din compania de servicii Enel România (deținută prin Enel Investment Holding BV).
Compania de stat Nuclearelectrica a anunțat, în septembrie, că analizează posibilitatea de a cumpăra o parte dintre operațiunile Enel în România, însă nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de către acționari.
Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro și profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.