Prima pagină » Economic » Energy Now II Edition. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Ar trebui să simplificăm facturile și ofertele. Consumatorul este interesat de prețul final

Energy Now II Edition. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Ar trebui să simplificăm facturile și ofertele. Consumatorul este interesat de prețul final

Energy Now II Edition. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Ar trebui să simplificăm facturile și ofertele. Consumatorul este interesat de prețul final

Modul în care autoritățile de resort au gestionat tranziția de la piața reglementată la cea concurențială a generat confuzie în rândul consumatorului, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă în cadrul Conferinței digitale LIVE „Energy Now II Edition”, organizată de GÂNDUL. În opinia sa, facturile și ofertele furnizorilor de energie electrică ar trebui simplificate, astfel încât consumatorul să fie informat în mod real și clar asupra prețului final pentru a putea alege oferta cea mai bună.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă a detaliat, în cadrul Conferinței digitale LIVE „Energy Now II Edition”, care sunt principalele probleme cu care s-au confruntat consumatorii finali în procesul tranziției către piața concurențială de energie electrică.  La eveniment au participat și Virgil Popescu, ministrul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al ANRE, Paul Anghel, director general al ANPC și Antal Istvan-Lorant, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din cadrul Senatului României.

Președintele Asociației Energia Inteligentă spune că nu putem discuta, în acest moment, despre faptul că tranziția de la piața reglementată la cea concurențială este una ideală, sunt încă multe probleme.

„Voi face o scurtă radigrafie a liberalizării pentru că aș vrea să avem o imagine despre situația actuală și cred că există două elemente importante pe care evităm să le punctăm. Și anume este vorba despre adevăr și despre încredere. Cred că s-a greșit și toată lumea este de acord cu această afirmație, când s-a inițiat procesul de liberalizare, fie că vorbim de elementele pe parcursul a opt ani de zile sau de elementele pe parcursul anului trecut dar ce este mai rău este că nu vrem să recunoaștem această greșeală, nu vrem să ne cerem scuze consumatorilor din România și ca atare șansele de a le îndrepta sunt foarte mici”, spune Dumitru Chisăliță.

O măsurătoare la nivelul opiniei publice realizată de către Institutul de Cercetori IRSCOP relevă că există un nivel foarte redus de încredere la nivelul a două treimi din populație față de instituțiile care s-au ocupat de acest proces de liberalizare, spune Chisăliță. Ținând seama de acest aspect e foarte greu astăzi ca autoritățile să recâștige această încredere.

Dumitru Chisăliță: Ofertele care pleacă spre consumatori ar trebui să conțină toate ofertele furnizorilor din piață

Dumitru Chisăliță punctează câteva elemente importante de natură practică legate de informarea publicului. Acest demers costă, toate acele clipuri de informare costă bani suportați din buzunarul consumatorilor și ele își dovedesc ineficiența, spune el. În opinia sa trebuie schimbate. În sensul că nu este cazul ca autoritățile și furnizorii să trimită populației atâtea hârtii sau să posteze nenumărate clipuri în condițiile în care oamenii nici nu le citesc sau nu le vizionează integral, pentru că procesul e foarte greoi descris.

„Aici lucrurile ar trebui schimbate radical pentru a nu-l mai pune pe consumator să plătească degeaba aceste clipuri. Ar trebui să simplificăm facturile și ofertele. Facturile în acest moment sunt deosebit de complexe, complicate și greoaie. La nivelul consumatorului contează prețul final și dacă cineva dorește informații suplimentare sunt suficiente canale pentru a se informa. Astfel că am putea reduce factura la o jumătate de pagină cu elemente simple precum cantitate, preț, loc de consum și preț final, toate celelalte elemente nefiind importante și putând fi comunicate altfel. În ce privește ofertarea, 6 pagini scrise cu litere mărunte cu date extrem de multe și neinteligibile îngreunează la maximum posibilitatea consumatorului de a face o comparație între oferte. Și aici este necesară o simplificare cu reducerea la minimum a elementelor. Ofertele care pleacă spre consumatori ar trebui să conțină nu doar oferta furnizorului care o transmite, ci toate ofertele furnizorilor din piață – acel tabel comparator pe care ANRE l-a pus pe site-ul său, astfel încât consumatorul să poată alege în cunoștință de cauză” – Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Asociația Energia Inteligentă a lansat ideea unei academii a consumatorilor, pentru a-i educa să înțeleagă mecanismele pieței

Un alt element important e legat de procesul de învățare. În acest moment cultura tehnică a consumatorului în ce privește piața de energie este una limitată. Ar trebui realizat un roces de educare a consumatorilor. De trei luni de zile fiecare furnizor vine cu propria metodă de educare, lucru care adâncește confuzia consumatorului.

Asociația Energia Inteligentă a lansat din ianuarie ideea unei academii a consumatorilor care să reunească toți participanții din piață și o entitate dedicată procesului de educare în mod independent. Această propunere, spune Chisăliță, nu a găsit susținere, exceptând un furnizor.

Președintele Asociației Energia Inteligentă salută inițiativa ANRE de realizare a unei platforme care să informeze consumatorii din România, utilă întregii piețe, în sensul că toți furnizorii din România vor avea acces la toți consumatorii, astfel încât aceștia să oferteze în mod real toți consumatorii.

Piața liberă presupune nu doar libertatea de a alege întrefurnizori ci și posibilitatea de a negocia

„Noi am încercat la nivelul asociației să mergem pe ideea să adunăm consumatorii pentru a merge la negociere cu furnizorii. În ce privește furnizorii de gaz am avut rezultate, dar momentan cu cei de energie electrică nu au existat furnizori care să agreeze ideea. Cu toate acestea salut inițiativa Bursei Române de Mărfuri care a lansat în această săptămână o platformă care să permită consumatorilor casnici să se unească și să aibă posibilitatea de a negocia în mod real cu furnizorii. Piața liberă presupune nu doar libertatea de a alege întrefurnizori ci și posibilitatea de a negocia, iar platforma BRM oferă consumatorului o putere în acest sens pentru a obție prețuri corecte care se formează în raport cu cererea și oferta. Acestă platformă poate aduce o schimbare majoră pentru consumatorii casnici”, mai spune Dumitru Chisăliță.

Invitații Conferinței digitale LIVE „Energy Now II Edition” organizată de Gândul au abordat tema energiei în România, din punctul de vedere al autorităților, al companiilor dar și al consumatorilor finali, de la ora 10:00, în direct pe pagina de Facebook Gândul, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

 

 

 

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat ... vezi toate articolele

Citește și