Este oficial: un nou mall se va construi în București anul viitor. Cifrele impresionante ale investiției de 185 milioane de euro
Compania portugheză Sonae Sierra a încasat anul trecut 1,5 milioane de euro din închirierea centrului comercial River Mall din Râmnicu Vâlcea, venituri similare cu cele raportate în 2011, și anunță că va începe în 2014 dezvoltarea mallului ParkLake din cartierul Titan din București.
REȚETĂ DE PAȘTE: Trei modalități simple de a găti ciorba de miel
„Pe parcursul anul 2012 am încheiat înțelegerea cu Caelum Development pentru dezvoltare ParkLake în București. Construcția urmează să înceapă în 2014 și centrul va cuprinde 200 de magazine, deservind o arie de acoperire de o jumătate de milion de persoane. Proiectul, reprezentând o investiție de 185 milioane de euro, are deja semnate contracte pentru 52% din totalul de 67.000 metri pătrați închiriabili”, se arată în raportul anual al operatorului portughez de centre comerciale Sonae Sierra.
Proiectul a fost anunțat în urmă cu peste cinci ani de către Caelum Development, care estima o investiție de circa 500 milioane de euro pentru o suprafață de 110.000 de metri pătrați. În 2008, Sonae Sierra s-a asociat cu Caelum pentru dezvoltarea proiectului, însă în cele din urmă a ieșit din parteneriat, pentru a reveni în 2012.
ParkLake Plaza va fi amplasat pe Bulevardul Liviu Rebreanu, lângă Parcul Titan, din sectorul 3, pe un teren de 8,2 hectare, achiziționat de Caelum Development în 2006.
În urmă cu aproximativ un doi ani, Caelum anunța că a început lucrările de construcție la centrul comercial, ajustat însă din punct de vedere al suprafeței până la 67.000 metri pătrați. De atunci nu au mai fost anunțuri oficiale, însă potrivit informațiilor din piață lucrările au fost oprite încă de anul trecut.
ParkLake Plaza va include o zonă de restaurante internaționale cu peste 20 de unități, un multiplex Cinema City cu 16 săli, un hipermarket Cora cu o suprafață de 15.000 mp, Pure Fitness, Flanco, Douglas, Zara Home și mai multe magazine de modă precum H&M, Mango, Zara, OYSHO, Pull & Bear, Stradivarius, Massimo Dutti, Bershka.
Centrul va oferi 2.700 de spații de parcare la subsol și o varietate distinctă de activități de timp liber și sporturi aflate în legătură cu parcul.
Sonae Sierra deține 51 de centre comerciale și este prezentă în 11 țări din lume, și administrează peste 70 de astfel de proiecte, cu o valoare de piață de 6,5 miliarde de euro și cu o suprafață totală închiriabilă de peste 2,2 milioane mp. În România, compania deține River Mall din Râmnuicu-Vâlcea și a anunțat înainte de criză dezvoltarea de centre comerciale la Craiova și Ploiești.
Mallul din Râmnicu Vâlcea, cu o suprafață de circa 12.000 metri pătrați, este ocupat în proporție de 81%, iar veniturile realizate de retaileri au cumulat anul trecut 18,6 milioane euro, în creștere cu 10,7% față de 2011.