Prima pagină » Economic » Euro Insol evaluează angajații Hidroelectrica. La final ar putea fi disponibilizați „undeva spre 10%”

Euro Insol evaluează angajații Hidroelectrica. La final ar putea fi disponibilizați „undeva spre 10%”

Euro Insol evaluează angajații Hidroelectrica. La final ar putea fi disponibilizați
Euro Insol va analiza competențele salariaților Hidroelectrica în următoarele trei luni și estimează că în urma evaluării ar putea fi disponibilizați până la 10% din angajați, a declarat agenției MEDIAFAX Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie.

Euro Insol va analiza competențele salariaților Hidroelectrica în următoarele trei luni și estimează că în urma evaluării ar putea fi disponibilizați până la 10% din angajați, a declarat agenției MEDIAFAX Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie.

Euro Insol a anunțat joi că a inițiat un proces de evaluare individuală a competențelor profesionale și manageriale ale salariaților societății, care are ca principale obiective redimensionarea organigramei, în special a personalului tehnic, economic, științific și administrativ (TESA), în vederea reducerii cheltuielilor de exploatare.

Totodată, Euro Insol a decis deja ca de la 1 octombrie să înceteze contractele de muncă ale celor care au renunțat la dreptul de pensie pentru a se angaja sau au cumulat salariul cu pensia.

Contactat de MEDIAFAX, Borza a afirmat că nu poate estima numărul celor care vor pleca din companie de la 1 octombrie, dar a declarat că în următoarele trei luni va avea loc o evaluare a angajaților la nivelul întregii companii.

„Am pornit de la premisa că organigrama este destul de stufoasă față de puterea bugetului”, a spus Borza.

Compania are 5.239 de salariați, dintre care 2.023 de angajați (39% din total) reprezintă personalulul TESA, potrivit unui raport privind cauzele insolvenței Hidroelectrica, elaborat de Euro Insol.

Întrebat care este numărul de angajați din companie care ar putea fi disponibilizați în urma evaluării, Borza a răspuns că este dificil de avansat o cifră, dar că ar putea fi „undeva spre 10%”.

„În octombrie sperăm să încheiem un act adițional la contractul colectiv de muncă, pentru a-l așeza pe baze sustenabile”, a spus reprezentantul Euro Insol.

Borza a afirmat că în urma negocierilor cu liderii de sindicat pentru acest act adițional, administratorul judificiar intenționează să diminueze sau să înlăture o parte din indemnizații, prime sau bonificații.

În plus, prin derogare de la contractul colectiv de muncă, Euro Insol vrea să reducă numărul salariilor compensatorii în cazul disponibilizărilor de la 12-48, în prezent, la 2-5.

Potrivit raportului elaborat de Euro Insol, schema de personal a companiei este „supradimensionată”, iar nivelul fondului de salarii este „vădit disproporționat” prin raportare la indicatorii economici ai producătorului de electricitate.

Salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariații companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizații, prime jubiliare și alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, se menționează în raport.

Totodată, cheltuielile cu personalul Hidroelectrica bugetate pentru acest an se ridică la 461,5 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult față de anul 2011.

Reprezentantul administratorului judiciar, împreună cu directorul general Ștefan Gheorghe și cei ai principalelor direcții ale Hidroelectrica, se află de joi până sâmbătă într-o vizită de evaluare a activității și a principalelor investiții din sucursalele Hidroelectrica Hațeg și Caransebeș.

De asemenea, sunt programate întâlniri cu executivul celor două sucursale și al filialelor Hidroserv, cu liderii sindicali, cu salariații, precum și cu prefecții județelor și președinții consiliilor județene.

Hidroelectrica precizează că în cele trei zile ale deplasării sunt avute în vedere hidrocentrale și amenajări hidrotehnice la care se derulează în prezent investiții cu o valoare cumulată de peste 800 milioane euro.

Producătorul de energie a intrat în insolvență în 20 iunie, dată de la care se află în administrarea judiciară a firmei Euro Insol.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?