EURO, la nivelul maxim din istorie

EURO, la nivelul maxim din istorie
Publicat: 14/11/2017, 09:45

Cotația oficială afișată vineri de BNR a fost de 4,6390 lei/euro, după ce euro a depășit oficial pragul de 4,6 lei miercuri și apoi a urcat la 4,6267 lei, în ședința de joi.

Nivelul de peste 4,6 lei/euro nu a mai fost atins în ultimii cinci ani și patru luni, din săptămâna 23-27 iulie 2012, când a fost atins și maximul de 4,6397 lei/euro.

Deprecierea monedei naționale până peste pragul de 4,6 lei/euro a venit, miercuri, atât pe fondul incertitudinilor fiscale, cât și al mesajului de relaxare a abordării față de cursul de schimb, transmis de banca centrală, declara, pentru MEDIAFAX, miercuri, analistul financiar Claudiu Cazacu.

Referindu-se la posibilele evoluții în perioada imediat următoare, analistul a arătat că riscurile sunt „mai degrabă spre deprecierea leului decât spre apreciere”. „Tendințele speculative nu vor duce neapărat la o depreciere ultrarapidă, dar eventualele reveniri sub pragul de 4,6 vor mai fi doar temporare. De acum discutăm de un nou palier al cotațiilor – între 4,6 și 4,7 lei/euro”, a mai spus Claudiu Cazacu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanței comerciale.

Membrii Guvernului au adoptat, în ședința de miercuri, ordonanța de urgență prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,89%, de la 1,87%, cât a fost cotat vineri, 10 noiembrie, iar indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,06%, de la 2,03%, cât a fost cotat pe 10 noiembrie, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR).

Leul a ajuns, luni, 13 noiembrie, la cel mai slab nivel din istorie, cotația afișată de BNR fiind de 4,6495 lei/euro. Pe 3 august 2012, leul a atins al doilea cel mai scăzut nivel, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate pe 9 și 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă sa provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
A murit actorul Andrei Ionescu la vârsta de 97 de ani. Acesta s-a stins din...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Alegerea lui Ion Iliescu pentru Cotroceni. Va fi furie în România
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
„Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte