Evaziune de peste 878 milioane de lei, constatată de Garda Financiară în primul trimestru

Publicat: 10 04. 2013, 13:42
Actualizat: 03 07. 2013, 21:44

Evaziunea fiscală constatată de Garda Financiară în primul trimestru din 2013 totalizează peste 878 milioane lei, fiind întocmite 856 de sesizări penale, precum și 354 de decizii de blocare a unor sume și bunuri în valoare totală de 398.695.012 lei, informează instituția.

„În primele trei luni ale lui 2013, comisarii Gărzii Financiare au constatat un prejudiciul total de 878.828.339 lei cauzat bugetului consolidat al statului prin încălcări ale legislației fiscale și financiar-contabile, motiv pentru care au întocmit 856 sesizări penale, pe care le-au înaintat organelor de urmărire specializată”, precizează Felicia Pop, comisarul general al Gărzii Financiare.

Ca măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului, comisarii Gărzii Financiare au întocmit 354 de decizii de blocare a unor sume de bani și sechestrare a unor bunuri, în valoare totală de 398.695.012 de lei, dintre care cea mai mare parte – peste 333 de milioane de lei – constituie bani blocați în conturi.

Tot în perioada menționată, la nivel național, comisarii Gărzii Financiare au efectuat 37.749 controale și au constatat și contravenții pentru care au dispus sancționarea cu amenzi în cuantum total de 27.247.140 de lei, precum și confiscări de numerar și bunuri în valoare totală de 12.336.371 de lei.

Totodată, a fost suspendată activitatea a 1.125 de puncte de lucru, pentru încălcarea obligativității de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale și a normelor de comercializare a produselor accizabile.

În aplicarea prevederilor Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscale nr. 282/2013, au fost monitorizate 109.129 transporturi rutiere intracomunitare, dintre care au fost sigilate 25.084 mijloace de transport mărfuri cu risc fiscal ridicat.

Toate aceste activități au fost derulate de aproximativ 770 de comisari ai Gărzii Financiare, au precizat reprezentanții instituției.