Ramona Ivan a vorbit la Baia Mare, în cadrul unei întâlniri cu intreprinzători locali și cu reprezentanți ai administrației publice. „Faptul că în sală sunt și reprezentanții administrației publice locale dar și ai companiilor este un lucru bun, pentru că poate exista un sprijin reciproc, iar CEC Bank poate fi al treilea partener”, a spus Ramona Ivan.
Oficialul CEC a anunțat implicarea băncii în susținerea compaiilor mici și mijlocii românești, după ce a a parafat, la începutul lunii aprilie, cu Fondul European de Investiții (FEI) încheierea unui parteneriat sub egidă COSME Loan Guarantee Facility (COSME LGF). COSME LGF este un instrument de garantare menit să susțină acordarea de credite IMM-urilor care, în condiții standard, ar avea acces limitat la finanțare. Garanțiile acordate acoperă un portofoliu de 120 de milioane de lei.
Ramona Ivan a subliniat și faptul că instituția bancară pe care o reprezintă este singura care participă la programul guvernamental „Investește în tine”, destinat persoanelor între 16 și 55 de ani, pentru finanțarea nevoilor beneficiarilor privind educația, sănătatea, cultura, sportul sau de locuire. „Poate fi planul B pentru carieră”, a apreciat Ramona Ivan.
În context, Ramona Ivan a recomandat celor care aplică pentru fonduri europene să vină la bancă înainte de a merge să aplice. „Cele mai de succes proiecte au fost ale celor care au venit întâi la bancă, pentru sfaturi, pentru că în cazul în care solicitatntul semnează întâi cu autoritateaa de management, pot apărea greutăți după”, spune directoarea, care a precizat că instituția are 48 de birouri de consiliere.
Ramona Ivan a vorbit, alături de Laurențiu Mitrache, director general – președinte al Comitetului de Directie al CEC Bank și de Doina Topală, director al Direcției IMM din bancă, în fața a peste 100 de antreprenori și reprezentanți ai administrației publice locale, pentru a prezenta produsele și serviciile instituției financiare. Așa că interesant este și modul în care întreprinzătorii prezenți în sală relaționează cu sistemul financiar în general și cu CEC Bank în particular.
Pop Gabriel Răducu, directorul general al AMISA Baia Mare, companie implicată inclusiv în proiectul BRUA, spune că firma pe care o conduce are nevoie de finanțare și că are finanțare din partea multor bănci, dar că angajarea de noi credite este o problemă. „În urmă cu un an am fost somați de o bancă să returnăm un credit, în trei luni de iarnă. Și CEC a fost înțelegător și ne-a ajutat”, spune Pop Gabriel Răducu. AMISA lucrează la proiectul BRUA alături de alte șapte firme, dar și la proiectul unei hale pentru un partener din industria aeronautică, care produce piese pentru Boeing și Airbus, construcție cu o suprafață de 8 hectare.
De vestita umbrelă pe care baancherul și-o dă când e soare și ți-o ia când plouă vorbește și patronul producătorului de case de lemn și tâmplărie Civil Construction. „În urmă cu 11 ani CEC mi-a oferit umbrela când ploua. Importantă este relația cu oamenii, iar în acel moment conducerea a privit în viitor și a avut încredere în afacerea mea”, spune Florin Viorel Bancoș, care exportă 90% din producție, în Franța, Italia, Germania și Elveția.
Sigur că bancherii au discutat cu sala și despre birocrație, despre termene ceva mai lungi decât ar trebui sau despre modul în care un sector sau altul de activitate sunt sprijinite, dar, în esență, CEC Bank s-a înțeles bine cu maramureșenii.