Prima pagină » Economic » EXCLUSIV | Cum vrea o platformă de pariuri a rușilor să influențeze un act guvernamental ca să intre pe piață! Un ordin așteaptă să treacă de Guvern și urmează combinația „black list”!

EXCLUSIV | Cum vrea o platformă de pariuri a rușilor să influențeze un act guvernamental ca să intre pe piață! Un ordin așteaptă să treacă de Guvern și urmează combinația „black list”!

Brandul Parimatch vrea să reintre pe piața din România, unde se află în prezent pe „lista neagră”, printr-un artificiu precedural, pe cale să fie introdus de conducerea interimară a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). După ce firma din spatele site-ul parimatch.com a făcut bani fără să plătească taxe la bugetul României, ceea ce i-a adus blocarea, actualii deținători ai brandului s-au adresat oficialilor, cerând acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc la distanță în România sub același brand, dar cu domeniul „.ro”, invocând că nu au legătură directă cu firma din spatele site-ului interzis, conform documentelor obținute de Gândul. „Coincidența” face că, la aproximativ trei luni de la depunerea cererii – care, respectând legea, ar avea șanse minime să fie acceptată -, a apărut un proiect de ordin care detaliază procedura prin care un site poate „să se spele de păcate” și să fie scos de pe „black list”-ul autorităților române.

Să organizezi jocuri de noroc în România, fie în săli fizice, fie de la distanță, nu este gratis, ci, dimpotrivă, presupune costuri ce pot ajunge la ordinul sutelor de mii de euro anual, dar, până la reglementarea domeniului online, nu puțini au fost cei care au scos bani buni operând site-ul fără a avea autorizații și licențe legale.

Nu este o problemă specific românească, sunt multe state care s-au confruntat și unele chiar se confruntă, în lipsa unui cadru legal care să le protejeze interesele financiare, în fața operatorilor ilegali care pot fi accesați online chiar dacă nu au licență pe teritoriul respectiv.

În România, acest cadru a fost pus la punct în 2015, de conducerea de la acea vreme a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființat în 2013, în subordinea Guvernului, respectiv a Ministerului Finanțelor. Președinte interimar al instituției este, din iunie 2022, Mihail-Silviu Pocora, care din februarie 2022 fusese numit vicepreședinte.

Astfel, prin Ordinul Președintelui ONJN nr. 147/2015 s-au stabilit condițiile de introducere a site-urilor de jocuri de noroc ale operatorilor care exploatează jocurile de noroc la distanţă – prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h) – n) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare – în „lista neagră” a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România.

„Victime” au căzut de atunci toate site-urile ilegale, care nu au achitat niciun leu pentru autorizații și licențe în România , iar unul dintre cele mai notorii este cazul parimatch.com, aflat pe lista neagră oficială a ONJN pe poziția 1.017 din 1.393 de site-uri.

„Cererea e făcută de o structură paralelă”

Compania Parimatch se află pe „black list” pentru acceptarea în mod ilegal, fără licență, a jucătorilor români după implementarea legislației locale de jocuri de noroc și în online. Parimatch este considerată a opera în afara legii/fără licență și în alte jurisdicții, printre care și Republica Moldova, și este pe lista neagră în alte jurisdicții, precum Elveția. Aceasta este conectată frecvent cu scandaluri și grupări criminale, iar fondatorul sau – Eduard Shvindlerman – este considerat un apropiat al diferitelor grupări criminale din Ucraina și Rusia. Printre cele mai frecvente acuzații este cea de spălare de bani. În acest sens, gruparea Parimatch este listată în multiple documente ale tribunalelor în cazuri penale, precum și pe numeroase liste de sancțiuni.

Derulând pe repede-înainte, ajungem la data de 18 octombrie 2022, când reprezentanții unei companii străine se adresează ONJN pentru a putea organiza jocuri de noroc la distanță în România, sub brandul Parimatch, „lepădându-se” de orice legătură cu firma care controla site-ul banat de autorități.

Se poate vedea că cererea e făcută de o structură paralelă, cum că ar fi alți proprietari care folosesc brandul Parimatch, pentru a nu risca procese – prin lege, cei care au activat ilegal înainte de a aplica pentru licență au plătit o taxă bugetului, pe care cei de acum ar evita-o”, după cum precizează sursele Gândul.

Mai concret, cererea e depusă la ONJN de reprezentanții Neronika Limited, societate înființată și funcționând conform legilor din Malta, pentru obținerea licenței Clasa I de organizare a jucurilor de noroc la distanță în România, pentru jocuri de tip cazinou și pariuri în cotă fixă desfășurate – atenție – prin intermediul website-urilor www.parimatch.ro, www.pm.ro și ale versiunilor auxiliare pentru dispozitive mobile oferite prin intermediul paginilor de internet conectate la platfoma jocurilor de noroc, conform art.1, alin. 2 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Cerere de obținere a autorizației

Conform prevederii citate, „Statul poate acorda dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe bază de licenţă de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, şi de autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale şi limitate în timp, ce vor fi exploatate în mod direct de deţinătorul licenţei”.

După ce menționează că s-a înființat în iulie 2022 și nu a desfășurat nicio activitate legată de jocurile de noroc, oficialul companiei spune că vrea să promoveze și să exploateze activitatea de jocuri de noroc online sub „mărcile Parimatch”, care au dobândit protecție pe teritoriul României din octrombrie 2021. Titularul acestora este Rillius Holding Limited – înființată și funcționând conform legilor din Cipru – care face parte din grupul în care e inclusă și Neronika.

Mai mult, oficialul companiei dă asigurări că Neronika nu are legătură cu cei care dețin domeniul parimatch.com, inclus pe lista neagră a ONJN în octombrie 2019, respectiv firma Sport Global Pari N.V., că nu face parte din grupul de societăți din care face parte Neronika – respectiv nu este afiliată cu niciuna din societățile din Grupul Parimatch, astfel că Neronika nu intră sub incidența prevederilor art. 15, alin 4, din OUG 77/2009. Totuși, menționează că Sport Global Pari N.V. a dobândit licența de a utiliza anumite drepturi de proprietate intelectuală aferente unor mărci similare Mărcilor PM.

Conform prevederii menționate,

„(4) Nu se acordă licență de organizare a jocurilor de noroc sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situația în care operatorii economici organizatori:

  • a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidat;
  • b) nu au constituit garanția pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat, în cuantumul, în forma și la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;
  • c) au operat jocuri de noroc la distanță, astfel cum sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), în România și nu au declarat și nu au plătit sumele datorate conform prezentei ordonanțe de urgență. Site-urile de jocuri de noroc ale operatorilor care exploatează jocurile de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), care nu au achitat taxele de licență și de autorizare, precum și alte sume datorate, vor fi introduse pe o «listă neagră» a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România, până la clarificarea situației și vor fi scoase din «lista neagră» doar prin decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN. Condițiile de introducere și de scoatere a site-urilor de jocuri de noroc în/din «lista neagră» vor fi reglementate prin ordin al președintelui ONJN;
  • d) au fost sancționați cu revocarea licenței sau au primit o sancțiune pentru desfășurarea de activități de jocuri de noroc fără licență”.

Care sunt argumentele

La trei luni distanță de la depunerea cererii, ambele site-uri sunt încă blocate, iar o explicație ar putea fi dată de un precedent de pe piață, conform publicațiilor de specialitate.

„Legea nu s-a schimbat. Fie că ai domeniul în .ro, .com, .ru sau în oricare altă țară, a rămas valabilă prevederea că nu poți lua licența dacă ai același nume și aceeași platformă cu care ai intrat pe lista neagră. Până nu-și schimbă numele și platforma, Parimatch nu poate lua licența în România”, spuneau recent surse avizate din domeniu, citate de site-ul playresponsibly.ro. Jurnaliștii amintesc de cazul Favbet, care se află pe black list a ONJN cu portalul favbet.com, dar funcționează liniștită în acest moment cu favbet.ro – atenție – care a beneficiat de amnistia fiscală și penală după ce reprezentanții acesteia au făcut audit, au plătit ce aveau de plătit statului român începând cu 2010 și până în 2015, când au funcționat la gri.

În tot acest context, recent a fost elaborat un proiect de ordin al președintelui ONJN, care este pe cale să devină oficial. Referatul de aprobare, document obținut în exclusivitate de Gândul, include toți pașii și toate documentele necesare pentru ca un site să fie scos din lista neagră.

Singurii beneficiari ai acestui ordin sunt cei tip Parimatch și cei din interior, care vor lua comisioane – ONJN are puterea de a-i scoate sau nu de pe lista neagră, ceea ce reprezintă o oportunitate de a face profit, atrag atenția sursele Gândul.

„Așa, ei au zero risc, șansă maximă de evitare a plăților către stat, nicio garanție de seriozitate. Pentru ei are loc toată această mișcare. Fără un ONJN puternic, aceste situații vor apărea și reapărea permanent. Problema e că ONJN nu trebuia să promoveze așa ceva! O procedură de acest tip ar putea fi făcută, dar numai după ce se rezolvă anumite schimbări legislative ca să facă sens pentru statul român, și nu pentru o gașcă, și totodată ar fi numit un președinte care să fie puternic”, spun surse din domeniu.

Ce spune legea

Conform Ordonanței de Urgență nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, modificată anul trecut prin OG nr.15/2022, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Actul normativ actualizează și anexa cu numeroasele taxe pe care un operator din domeniul jocurilor de noroc trebuie să le achite pentru a fi în deplină legalitate, printre care:

  • Taxe aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc (anuale):
  1. pentru jocurile loto: 135.000 euro
  2. pentru pariurile mutuale: 54.000 euro
  3. pentru pariurile în cotă fixă: 100.000 euro
  4. pentru pariurile în contrapartidă: 100.000 euro
  5. pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 115.000 euro
  6. pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 17.500 euro
  7. pentru jocurile tip slot-machine: 75.000 euro
  8. pentru jocurile bingo desfășurate în săli de joc: 11.500 euro
  9. pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 90.000 euro.

Pentru jocurile de noroc la distanță se acordă 3 categorii de licențe.

Licență clasa 1: pentru jocurile de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. i)-n) din ordonanța de urgență. Se acordă operatorilor care organizează jocuri de noroc la distanță care au contract direct cu jucătorul și se calculează în funcție de cifra de afaceri a organizatorului, după cum urmează:

  • până la 500.000 euro/an: 15.600 euro
  • 500.001-1.000.000 euro/an: 62.400 euro
  • 1.000.001-5.000.000 euro/an: 156.000 euro
  • 5.000.001-10.000.000 euro/an: 249.000 euro
  • peste 10.000.000 euro/an:312.000 euro

Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) și pentru videoloterie – VLT: 500 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare, indiferent dacă mijlocul de joc autorizat se află sau nu în exploatare.

Taxe administrative:

  • taxă analiză documentație: 3.000 euro plătiți la depunerea cererii pentru o licență de jocuri de noroc la distanță, împreună cu depunerea documentelor prevăzute în ordonanța de urgență;
  • taxă de eliberare licență: 9.500 euro/licență;
  • taxă analiză documentație solicitare licență jocuri de noroc tradiționale: 500 euro, la depunerea solicitării;
  • taxă analiză documentație solicitare autorizare jocuri de noroc: 150 euro, la depunerea cererii pentru obținerea autorizației de exploatare;
  • taxă analiză documentație solicitare integrare jocuri noi/recertificare jocuri pe platforma de jocuri de noroc la distanță autorizată: 150 euro, la depunerea solicitării.

Valoarea în lei atât a taxelor pentru jocuri de noroc, cât și a garanțiilor stabilite în moneda euro se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acest curs se utilizează pe toată durata anului următor.

Citește și