EXCLUSIV. De ce nu s-a semnat nici acum contractul de privatizare a CFR Marfă. Ministrul Fenechiu se gândește la un PLAN B
Privatizarea CFR Marfă bate pasul pe loc.
Contractul de privatizare a CFR Marfă nu a fost semnat încă, deși au trecut trei săptămâni de la declararea Grupului Feroviar Român (GFR) drept câștigător al licitației. Contactat de gândul, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, nu a putut să precizeze un termen la care ar urma să fie aprobată în Guvern hotărârea privind privatizarea operatorului de transport de marfă, spunând aceasta este „la avizare”. Ca urmare, nu se știe nici când vor fi plătiți cei 200 milioane de euro pe cele 51% din acțiunile operatorului feroviar.
Cerc vicios
Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului Concurenței au precizat că așteaptă ca GFR să îi notifice, în timp ce surse din GFR spun că nu au ce notifica, având în vedere că nu s-a semnat contractul de privatizare.
Termenul inițial, prevăzut în strategia de privatizare a CFR Marfă, prevedea că plata acțiunilor nu se poate face mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului de aprobare a condițiilor principale ale contractului de privatizare.
Strategia de privatizare nu făcea nicio referire la avizul Consiliului Concurenței.
Fenechiu: „Când am constatat că cel care a fost desemnat câștigător poate fi suspectat de concentrare economică, am introdus această modificare”
„În proiectul pe care l-am propus Guvernului scrie 10 zile de la aprobarea de către Consiliul Concurenței. În momentul în care am constatat că cel care a fost desemnat câștigător poate fi suspectat de concentrare economică, am introdus această modificare. Avem dreptul conform strategiei de privatizare la astfel de modificări”, a declarat pentru gândul Relu Fenechiu.
El spune că era „logic” să procedeze în acest fel. „Nu putem să ne jucăm, să cerem unui om să facă rost de 200 de milioane de euro și după două luni să îi spunem >. Nu vreau să facem circ. Trebuie să aștept rezultatul de la Consiliul Concurenței, după care să încasăm banii”, a explicat el.
El spune că proiectului de HG pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare este pe circuitul de avizare. „Aștept avizele. În momentul în care am avizele, proiectul va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern”, a adăugat Fenechiu, menționând că nu reține ce ministere nu au avizat-o încă.
„Din punct de vedere al concentrării economice, avizul va fi dat de Consiliul Concurenței, care va consulta și Comisia Europeană”, a completat ministrul Transporturilor.
Ce se întâmplă dacă CC spune că e concentrare economică
În cazul scenariului negativ în care Consiliul Concurenței va declara că este vorba de o concentrare economică, Fenechiu spune că privatizarea CFR Marfă „se anulează automat”. „Din punctul meu de vedere, a doua zi aș demara din nou privatizarea”, a declarat Fenechiu.
În urmă cu o săptămână, Fenechiu a declarat că semnarea contractului cu CFR Marfă va avea loc imediat după ce Guvernul va adopta în sedință hotărârea privind privatizarea operatorului feroviar, „cel mai târziu joia viitoare”.
Fenechiu a precizat atunci că proiectul de hotărâre de guvern privind privatizarea CFR Marfă se află pe circuitul de avizare, fiind deja avizat de ministere, iar la acea dată se afla la Consiliul Concurenței unde „durează ceva mai mult”.
GFR a rămas singurul investitor în cursa pentru compania de stat, după ce asocierea Transferoviar- Donau Finanz s-a retras, în ciuda încercărilor guvernului de atrage cât mai multe companii prin ștergerea datoriilor CFR Marfă sau înlesnirea repetată a condițiilor de participare la licitație.