Dovada că șeful ROMPETROL are cetățenie rusă. Cum scapă nepotul președintelui Kazahstanului de sancțiunile UE. „Cazierul” gros al KazMunayGas

Publicat: 19 03. 2024, 07:00
Actualizat: 19 03. 2024, 11:32

Ilias Kuldzhanov, Directorul General Executiv (CEO) al companiei kazahe de petrol şi gaze KazMunayGas (KMG) și, totodată, ginerele surorii președintelui Kazahstanului, deține cetățenia rusă, deși la Oficiul Național al Registrului Comerțului din România și-a declarat cetățenia kazahă, pentru a nu fi expus unor posibile sancțiuni din partea Uniunii Europene.

Ilias Kuldzhanov – CEO al KMG International, societate care deține 99.9997% din KMG Rompetrol și totodată și administratorul KMG Rompetrol – este cetățean al Federației Ruse, ceea nu l-ar recomanda pentru afaceri la nivel înalt în România, conform pachetului de sancțiuni impus Rusiei de către UE.

CITEȘTE AICI: „Caracatița” KazMunayGaz. Directorul general al Rompetrol, acuzat că și-ar fi angajat prietenii, colegii de liceu și rudele în funcții de conducere

Măsurile restrictive ale UE în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei se aplică, în prezent, unui total de 1.718 persoane și 419 entități.

Printre persoanele incluse pe listă se numără:

  • președintele Rusiei, Vladimir Putin;
  • ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov;
  • fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici;
  • membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului);
  • membri ai Consiliului Național de Securitate;
  • membri ai Consiliului Federativ al Federației Ruse;
  • miniștri, guvernatori și politicieni locali, cum ar fi primarul Moscovei;
  • funcționari de rang înalt și personal militar;
  • comandanți ai Grupului Wagner;
  • oameni de afaceri și oligarhi importanți;
  • propagandiști pro-Kremlin și anti-ucraineni.
Ilias Kuldzhanov, CEO al KMG International, are pașaport rusesc

Locul nașterii indicat în pașaportul lui Ilias Kuldzhanov, CEO al KMG International, este Regiunea Omsk din Federația Rusă, fostă regiune URSS, după cum se observă și pe pașaportul său.

Cum ar putea fi adus petrolul rusesc în România

Rompetrol este marca principală a KMG International, utilizată pentru activitățile de rafinare, petrochimie și retail din România, Moldova, Bulgaria și Georgia.

Potrivit unor surse avizate, compania ar putea aplica o schemă prin care petrolul brut, teoretic de origine kazahă, este exportat de KazMunayGas în România din portul rusesc de la Marea Neagră Novorossisk.

  • Sancțiunile aplicabile de către UE în cazul petrolului rusesc se referă strict la origine, nu și la punctul de livrare.
  • Însă originea petrolului care ajunge în România ar putea fi, de fapt, rusă. Mai ales că petrolul rusesc este cu aproximativ 20% mai ieftin decât cel kazah.

Printre mărfurile care nu mai pot fi importate din Rusia în UE, țițeiul se regăsește din decembrie 2022, iar produsele petroliere rafinate din februarie 2023.

Compania KazMunayGas ar fi încălcat deja regulile de piață, schimbând denumirea țițeiului pe care îl rafinează la Midia, cu toate că îl cumpără din Rusia, în ciuda embargoului.

În actele comerciale pentru vânzarea ţiţeiului kazah (certificatul de origine a mărfii), care este livrat prin conducta Atyrau – Samara şi încărcat în porturile ruseşti, se va menţiona denumirea de ţiţei «KEBCO» (Kazakh Export Blend Crude Oil). Acest lucru este necesar pentru diferenţierea pe piaţă a ţiţeiului de origine kazahă, se precizează pe site-ul KazMunayGas International.

Ilias Kuldzhanov – ginerele surorii președintelui Kazahstanului

Ilias Kuldzhanov este ginerele surorii președintelui Kazahstanului, Karlîga Kemelevna Izbastina.

Potrivit presei ruse, toți nepoții lui Kasîm-Jomart Tokaev, președintele Kazahstanului, ocupă funcții înalte în sistemele de conducere ale țării și au afaceri de succes.

Aceștia au creat un adevărat monopol, fiind directori de companii energetice, companii petroliere, companii miniere, companii de exploatare a aurului, dar și  șefi în serviciul vamal.

KazMunayGas a reușit să fenteze sancțiunile Occidentului

Pentru a evita riscul de a intra sub sancțiuni, KazMunayGas (KMG) a schimbat valuta unor contracte din dolari SUA în ruble rusești, potrivit situației financiare din 2022.

„În martie 2022, Uniunea Europeană a deconectat șapte bănci rusești de la SWIFT. Grupul are contracte de transport petrol cu ​​mai multe companii rusești. Pentru a evita riscurile de decontare, grupul și-a schimbat băncile corespondente în bănci care nu au fost sancționate. În plus, moneda unor contracte a fost schimbată din dolari americani în ruble rusești”, se arată în document.

Din raport rezultă că, în continuare, KMG plătește împrumutul contractat în anul 2021 de la banca sancționată VTB, unde 60,93% din acțiuni aparțin Agenției Federale pentru Administrarea Proprietății de Stat a Federației Ruse.

Rata dobânzii la un împrumut de 28 de miliarde de ruble rusești este de 2,25%. Împrumutul urmează să fie rambursat până în 2027.

Ilyas Kuldzhanov activează de peste un deceniu în sectorul de petrol şi gaze, ocupând anterior diferite funcţii de conducere în cadrul Fondului Suveran de Investiţii al statului kazah – Samruk – Kazyna, KazMunayGas, Petroleum Operating și Spectrum Geo. De asemenea, în perioada 2013 – 2014, el a fost consilier al directorului general al KMG International.

Ilias Kuldzhanov a absolvit Universitatea de Stat din Omsk – specializare Afaceri Internationale, Universitatea de Stat din Moscova –, Universitatea Tehnică Kazah-Britanică – specializare Ingineria Petrolului și urmează, în prezent, studiile doctorale, în același domeniu, la Universitatea Nazarbayev din Nur-Sultan, Kazahstan.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Siguranța energetică a României, în pericol: KazMunayGas urmărește preluarea activelor Lukoil România și o POZIȚIE DOMINANTĂ în piață

Eroii de la Roșia Montană. Cine sunt avocații care au câștigat procesul cu Gabriel Resources în numele României