Executorul judecătoresc care a mers la Divizia Petrochimică Bradu, agresat de salariați
Executorul judecătoresc care a mers, vineri, la Divizia Petrochimică Bradu pentru a scoate la licitație mai multe bunuri ale societății, în contul unei datorii, a fost huiduit și bruscat de către angajați, la ora transmiterii acestei știri aproximativ 300 de salariați protestând în fața unității.
Vineri dimineață, aproximativ 300 de angajați de la Divizia Petrochimică Bradu s-au adunat în curtea unității, cerând anularea licitației la care ar urma să fie scoase la vânzare aproape o mie de bunuri imobile de pe platforma petrochimică piteșteană, în contul unei datorii de peste șapte milioane de euro.
Salariații protestează în fața pavilionului administrativ al Diviziei Petrochimice Bradu, scandând „Unitate” și „Vrem capul lui Roibu”.
Potrivit președintelui Sindicatului Unirea de la Divizia Petrochmică Bradu, Marian Dumitru, salariații consideră ilegală licitația și cer anularea acesteia.
„Oamenii sunt nemulțumiți de decizia aceasta, practic licitația dă frâu liber tăierii instalațiilor de pe platforma petrochmică. Nu putem fi de acord cu această acțiune, este nedreaptă și ilegală. Au fost negocieri la Râmnicu Vâlcea, între conducerea Oltchim cu firma respectivă, dar constat că licitația va avea loc astăzi. Dacă nu se găsește o soluție pentru a anula această licitație, astăzi vom asista la un măcel între lichidatori și salariați. Va fi vinerea cea neagră, cum nimeni nu și-a dorit-o, va fi într-adevăr vinerea neagră a vânzărilor”, a declarat președintele Sindicatului Unirea din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.
În jurul orei 10.00, la societate a ajuns un executor judecătoresc care urma să organizeze licitația, acesta fiind huiduit și bruscat de către o parte a salariaților și cerând intervenția Poliției.
La ora transmiterii acestei știri, la fața locului au ajuns jandarmii, iar conflictul a fost aplanat, executorul judecătoresc și cele două persoane care îl însoțesc urmând să intre pe platforma petrochimică pentru a începe licitația.
Aproape o mie de bunuri mobile de la Divizia Petrochimică Bradu care aparține Oltchim vor fi scoase la licitație, în contul unei datorii de peste 7 milioane de euro pe care combinatul o are către o firmă înregistrată în Liechtenstein.
Potrivit publicației de vânzare mobiliară a biroului executorului judecătoresc Emilia Mateescu, sunt 984 de bunuri mobile de la Divizia Petrochimică Bradu-Pitești, printre acestea instalații, rezervoare, utilaje, dar și puncte de transformare.
Bunurile vor fi scoase la licitație în baza a două contracte de ipotecă mobiliară încheiate în 21 iunie și 26 iulie între combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea și o societate din Liechtenstein, în temeiul acestora debitorul fiind obligat față de creditor la plata sumei de 7.046.420,44 de euro, reprezentând contravaloarea prețului livrărilor de propilenă și ortoxilen.
Divizia Petrochimică Bradu aparține societății Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom. OMV Petrom a renunțat în anul 2009 la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim. Prin această tranzacție, OMV Petrom a transferat activele fixe aferente activității de petrochimie, care includ instalația de piroliză, extracția de aromatice, polietilenă de joasă densitate și polietilenă de înaltă densitate și o serie de rezervoare, precum și terenul aferent cu o suprafață de circa 150 de hectare.
Producția la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalația de electroliză cu membrană, reprezentanții companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcțiune și electroliza cu catoni de mercur.
În 15 noiembrie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, declara că Oltchim va lucra la o capacitate de 65 la sută la mijlocul lunii decembrie și că există resurse financiare pentru asigurarea salariilor în acest an.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eșuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câștigat licitația pentru pachetul de acțiuni deținut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.