FABRICA DE IDEI. MIRA – proiectul studențesc născut în „micul Silicon Valley” de România și premiat în Statele Unite și în Marea Britanie. Cum ajută persoanele cu probleme locomotorii – VIDEO
Gândul vă prezintă poveștile de succes ale unor tineri elevi și studenți români care au reușit. Sunt tineri care au crezut în ideea lor și care, cu puțin ajutor, au ajuns să o pună în practică. Campania Fabrica de Idei își propune să le arate tinerilor din România că se poate. Citiți, așadar, poveștile lor și inspirați-vă.
Alina Călin, Andrei Cantea, Cosmin Mihaiu și Andrei Dascălu sunt patru tineri români care au avut o idee inovatoare pe care au transformat-o, la numai 24 de ani, într-o afacere. Medical Interactive Recovery Assistant, simplu MIRA, este o platforma software medicală care ajută la recuperarea persoanelor cu dizabilități locomotorii, născută în „micul Silicon Valley” de România, la Cluj-Napoca. Proiectul a ajuns să fie premiat și recunoscut la nivel mondial.
După ce au cucerit cu proiectul lor juriul Imagine Cup din România și pe cel de la finala mondială organizată la New York, studenții au mers mai departe și s-au înscris într-un program de accelerare britanic, numit Healthbox, care i-a premiat pentru ideea lor inovativă și le-a oferit o bază de finanțare.
Ei nu s-au oprit însă aici, ci și-au înființat propria firmă condusă pe jumătate din Regatul Unit și pe jumătate dintr-un birou aflat în România, țară pe care nu ar vrea să o părăsească atât timp cât le oferă oportunitățile necesare pentru a se dezvolta.
FOTO: Arhivă personală MIRA
Afacerea lor a fost atât de apreciată încât, la începutul anului, aceasta a fost premiată ca una dintre primele 50 de startup-uri studențești din întreaga lume de către organizația Kairos Society.
Cum ajută MIRA pacienții cu probleme locomotorii
Medical Interactive Recovery Assistant (MIRA) este o platformă software medicală gândită inițial pentru a le veni în ajutor copiilor cu dizabilități locomotorii, dar care a fost adaptată ulterior și pentru a fi utilizată de către adulți.
„Este un produs medical adresat persoanelor cu dizabilități locomotorii ce își propune să eficientizeze procesul de reabilitare fizică prin joc”, a declarat pentru gândul Andrei Cantea, absolvent al Facultății de Matematică și Informatică și masterand la specializarea Sisteme distribuite în internet din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
„Sunt niște jocuri dezvoltate de noi, cu ajutor și feedback medical, folosind tehnologia Microsoft Kinect. Oferă pacienților o nouă experiență de interacțiune cu computerul sau cu jocurile”, a declarat pentru gândul și Andrei Dascălu, un alt membru al echipei MIRA, masterand în anul II la specializarea Software Engineering.
FOTO: Andrei Dascălu realizând o demonstrație cu jocul „Catch” din cadrul MIRA.
Practic, cei patru tineri au transformat exercițiile clasice de recuperare fizică în nouă jocuri care, integrate în platforma medicală, se adresează atât persoanelor cu probleme locomotorii, cât și medicilor și kinetoterapeuților care lucrează cu astfel de pacienți.
Persoanele care, spre exemplu, în urma unor accidente și-au pierdut unele reflexe se pot juca și pot astfel să facă o serie de exerciții bazate pe terapia ocupațională. Ele ajung să uite practic prin joc de partea corpului afectată și de durerea pe care o simt în timpul exercițiilor și se concentrează să atingă obiectivele jocurilor efectuând astfel mișcări care îi ajută în procesul de recuperare.
Medicii pot crea prin intermediul MIRA sesiuni de recuperare adaptate fiecărui pacient în parte, pot observa evoluția acestora în timpul sesiunilor de recuperare și îi pot monitoriza de la distanță. La finalul sesiunilor aceștia au, totodată, acces la o serie de statistici cum ar fi punctajul obținut de către pacienți în jocuri, accelerația, distanța și alți parametri de interes medical.
FOTO: Arhivă personală – prezentarea MIRA
În prezent, interacțiunea dintre pacienți și aplicație este realizată prin intermediul tehnologiei Microsoft Kinect, un dispozitiv care poate înregistra mișcările de recuperare în timp real permițând, totodată, transformarea lor în obiective în jocuri.
Inițial însă, pe membrele pacienților erau atașați mai mulți senzori care măsurau accelerația mișcărilor făcute de către utilizatorii aplicației. „Pe baza accelerației puteau determina dacă pacientul mișca, spre exemplu, mâinile în sus sau în jos, dar cu o precizie mult mai mică”, explică Andrei Cantea, tânăr în vârstă de 24 de ani din Suceava ajuns student la Cluj-Napoca și apoi membru al echipei MIRA. „Avea potențial, dar nu era chiar de ce aveam nevoie. Pentru un produs medical nu este indicat să fie ceva atașat pe corp pentru că e posibil să provoace anumite daune pacientului”, adaugă el.
Chiar în perioada în care au lansat MIRA, pe piață a apărut și tehnologia Microsoft Kinect pe care au integrat-o ulterior în proiectul lor. „E o diferență foarte mare pentru că acum cu un singur senzor de la distanță practic putem urmări toate membrele corpului, fără să atașam absolut nimic”, a declarat pentru gândul Alina Călin, în vârstă de 24 de ani, masterand la rândul său la specializarea Sisteme distribuite în internet și membru al echipei MIRA.
O platforma medicală românească ajunsă în spitalele britanice
MIRA a fost testată până acum pe zeci de pacienți cu probleme locomotorii și ușor își face loc atât în clinicile private din România, cât și în spitale de renume din Marea Britanie, precum Royal National Orthopaedic Hospital și St.Thomas Hospital.
FOTO: Andrei Cantea realizând o demonstrație cu jocul „Follow” din cadrul MIRA.
„Ambele sunt foarte mari și de renume în Londra așa că este un lucru extraordinar pentru noi”, susține Călin.
Desfășurarea testărilor în Marea Britanie s-a numărat printre avantajele aduse de implicarea în programul de accelerare Healthbox prin care tinerii au ajuns să cunoască mai mulți medici britanici. „Au fost foarte deschiși, foarte bucuroși de idee și dornici să ne sprijine și să vadă proiectul acesta funcționând”, ne-a mai explicat tânăra în vârstă de 24 de ani.
Până acum, în Marea Britanie, la Manchester, românii au reușit să realizeze o validare a sistemului pe care l-au dezvoltat pe pacienți adulți. „Urmează să începem și acolo o testare clinică pe adulți cu probleme optopedice”, adaugă Călin.
Platforma software medicală a celor patru studenți a fost testată și în România, în clinici private, unde formalitățile de care s-au lovit atunci când au vrut să desfășoare teste în spitale mari au putut fi evitate. „Am încercat în anumite locuri. Au fost foarte primitori oamenii de acolo numai că ni s-a spus că va dura o perioadă până când vom putea începe. În clinici, fiind mai mici, lucrurile se mișcă ceva mai repede”, spune Andrei Cantea.
FOTO: Arhivă personală – Imagine Cup 2011
„Acum am început o testare clinică la un centru de neurologie din Alba”, adaugă colega sa explicând că în acest caz se colaborează cu un medic alături de care au și participat la un congres pe aceeași temă și că, la ora actuală, s-a început deja colectarea datelor clinice privind modul în care cele nouă jocuri cuprinse de MIRA le vin în ajutor copiilor cu probleme.
Cum s-a transformat MIRA din proiect studențesc în afacere
După ce au participat pentru a doua oară consecutiv la Imagine Cup, competiție în care au concurat pe parcursul ultimilor zece ani peste 1,65 de milioane de studenți din zeci de țări ale lumii, și au cucerit juriul de la finala mondială organizată la New York clasându-se în primele șase cele mai bune echipe din concurs, cei patru tineri români au ajuns la concluzia că ideea lor are un potențial pe care nu l-au exploatat încă în întregime.
„În 2012, ne-am schimbat puțin strategia și am zis să vedem dacă nu reușim să ne calificăm într-un program de accelerare. Ne-am calificat în octombrie la Healthbox Londra, acceleratorul în care am fost timp de trei luni”, explică Andrei Dascălu, tânăr din Carei care a ales să își continue studiile universitare la Cluj-Napoca, unde a avut ocazia de a-i întâlni pe ceilalți trei membri ai echipei MIRA.
FOTO: Andrei Cantea realizând o demonstrație cu jocul „Butterfly” din cadrul MIRA.
„Astfel am făcut practic tranziția de la un proiect studențesc la o afacere”, adaugă el explicând că programul are ca obiectiv sprijinirea startup-urilor pentru ca acestea să se poată dezvolta într-un ritm mai rapid. Prin intermediul Healthbox, românii au avut parte, pe lângă investiții, și de participarea la o serie de training-uri și de întâlniri cu mentori din mediul de afaceri și din domeniul pe care se axează proiectul lor.
„Acum ar trebui să găsim o nouă finanțare pentru că trebuie să ajungem la un produs comercial. E o piață competitivă, trebuie să avem un produs finalizat ca să îl putem vinde. Avem nevoie de o echipă mare de oameni care să lucreze împreună cu noi pentru a avea un produs chiar foarte bun”, explică și Andrei Cantea. „Sperăm să avem un prim client în prima parte a anului viitor”, spune el.
Firma lor a fost înființată în Marea Britanie, dar activitatea acesteia rămâne împărțită între Regatul Unit și România. ” Partea de business va rămâne în Anglia pentru că de acolo se obține mai ușor finanțarea, acolo este o mare parte a pieței noastre, de acolo vor veni mai multe venituri”, spune Alina Călin, explicând totodată că la ora actuală colegul lor, Cosmin Mihaiu se ocupă de MIRA de peste hotare, continuându-și în același timp studiile în țară.
FOTO: Arhivă personală – Imagine Cup
Cantea este, la rândul său, de părere că oamenii sunt mai deschiși în ceea ce privește investiția în startup-uri peste granițe, dar și că pe lângă finanțare, sunt importante și contactele pe care reușești să le obții. „Altfel va fi văzut un produs făcut în România și testat în Marea Britanie. Aceasta este mentalitatea oamenilor”, explică studentul Universității Babeș-Bolyai.
Partea de dezvoltare și cercetare va rămâne însă în România, și va fi controlată din biroul lor aflat în „micul Silicon Valley”, așa cum numește Dascălu Clujul, cel puțin atât timp cât tinerii vor avea oportunitățile necesare pentru a-și continua cu succes afacerea. „Dacă totul poate să funcționeze și așa atunci rămânem în România”, spune el.
„Dacă aici avem tot ceea ce ne trebuie, nu avem de ce să plecăm. Domeniul IT este în floare în Cluj”, concluzionează colega sa Alina Călin.
Acest proiect este susținut de Microsoft România. Prin inițiativa YouthSpark, lansată în 2012, compania a creat deja oportunități pentru 100 de milioane de tineri din întreaga lume, cu un focus în România pe orientarea în carieră și pe crearea de competențe antreprenoriale și în tehnologii digitale. Descrierile programelor și mai multe exemple de tineri care schimbă lumea cu ajutorul tehnologiei sunt disponibile pe nexters.ro.