Facebook, acuzată de evaziune fiscală. „Ideea că nu ar plăti nicio taxă este profund greșită”
Un think-tank american care se ocupă cu studierea taxelor și lobby-ul acuză Facebook că nu a plătit taxe federale și impozitul pe venit în 2012, deși a raportat un profit de 1,1 miliarde de dolari, scrie Business Insider.
Într-un raport publicat la scurt timp după ce Facebook a prezentat profiturile sale din 2012, Citizens for Tax Justice (CTJ) acuză compania lui Mark Zuckerberg că, pe lângă neplata taxelor, ar primi și o rambursare de 429 de milioane de dolari din partea statului american.
Business Insider scrie că raportul CTJ, deși este corect întrucât Facebook nu a plătit taxe federale sau impozit pe venit, induce grav în eroare opinia publică. Asta pentru că Facebook a plătit alte taxe, nu cele menționate mai sus. De altfel, Business Insider scrie că rata de impozitare efectivă a Facebook a fost de 89%.
Jurnaliștii de la Business Insider explică apoi mecanismul economic prin care Facebook a virat bani în vistieria statului american și menționează că raportul CTJ confundă mai multe noțiuni economice care „sună similar, dar sunt tratate foarte diferit din punct de vedere al taxelor”.
„Pe scurt, motivul pentru care Facebook beneficiază de o rambursare a taxelor anul acesta este că a plătit în exces anul trecut, scriind un cec către guvern în noiembrie. Încercarea de a portretiza Facebook drept o companie care nu plătește nicio taxă este profund greșită”, scrie Business Insider.