Prima pagină » Economic » Falimentul Thomas Cook / Sute de mii de turiști au devenit „ai nimănui”, după colapsul gigantului din industria de turism

Falimentul Thomas Cook / Sute de mii de turiști au devenit „ai nimănui”, după colapsul gigantului din industria de turism

Falimentul Thomas Cook / Sute de mii de turiști au devenit „ai nimănui
Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, a anunțat luni intrarea în faliment. Astfel, sute de mii de turiști au rămas „blocați" în diverse colțuri ale globului. De asemenea, 22.000 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă.

Duminică, reprezentanții companiei cu o vechime de 178 de ani au spus că nu văd altă soluție decât falimentul, după ce negocierile între Thomas Cook și acționarii-cheie – privind recapitalizarea și reorganizarea – au eșuat, determinând intrarea în „lichidare imediată”, transmite upi.com.

Peter Frankhauser, CEO-ul Thomas Cook, și-a cerut scuze față de angajați și clienți, spunând că prăbușirea agenției de turism reprezintă „un moment de profund regret”.

Frankhauser a mai spus că agenția de turism a fost aproape să semneze un contract pentru salvarea de la faliment, dar „o facilitate suplimentară”, necesară în ultimele zile, s-a dovedit a fi „insurmontabilă”.

Autoritatea Britanică de Aviație Civilă a precizat că toate zborurile, vacanțele și rezervările companiei au fost anulate și „peste „150.000 de clienți britanici ai Thomas Cook din întreaga lume au fost afectați, de două ori mai mult decât în cazul celor repatriați după falimentul Monarch Airlines”.

Guvernul britanic a cerut CAA (Autoritatea de Aviație Civilă) să faciliteze repatrierea turiștilor, în cadrul Operațiunii Matterhorn, în intervalul luni, 23 septembrie – duminică, 6 octombrie 2019.

În contextul numărului fără precedent de clienți britanici afectați, CAA a anunțat că va pune la dispoziție o flotă de avioane, la nivel global, pentru a asigura repatrierea turiștilor.

Potrivit Business Insider, la nivel mondial, 600.000 de turiști ar fi afectați de colapsul celor de la Thomas Cook.

Departamentul de Transport a declarat că Operațiunea Matterhorn este inspirată de cea pusă la punct după colapsul gigantului Monarch Airways, în 2017, ale cărei costuri s-au ridicat la 62 milioane de dolari.

Colapsul Thomas Cook survine la trei zile după ce firma a anunțat că încearcă securizarea unei finanțări de 250 milioane de dolari de la acționari, dincolo de injecția inițială de capital, de 1,2 miliarde de dolari.

În mai 2019, compania îndatorată a înregistrat pierderi de 1,87 miliarde de dolari, în prima jumătate a anului, pe fondul tensiunilor politice din țări precum Turcia, a valului prelungit de caniculă și a clienților care și-au decalat vacanțele din cauza Brexitului, dincolo de alte probleme. Falimentul companiei va afecta un număr de 22.000 de angajați.În mai 2012, cel mai vechi operator de turism din lume a primit o finanțare de 1,4 miliarde de dolari

Compania britanică Thomas Cook, cel mai vechi operator de turism din lume, și-a asigurat o finanțare de 1,4 miliarde de lire sterline (2,3 miliarde dolari) pe termen de trei ani, câștigând timp pentru redresarea afacerilor afectate de recesiune.

În acordul convenit cu mai multe bănci, între care și Royal Bank of Scotland, Thomas Cook a reușit prelungirea liniilor sale de finanțare până în 2015, dar la dobânzi mai mari și cu plata unui comision unic.

De asemenea, creditorii vor dobândi dreptul de a achiziționa până la 5% din acțiunile companiei la un preț prestabilit.

Operatorul a emis în 2011 trei avertismente legate de profitabilitate, după ce activitățile i-au fost afectate de tulburările politice și sociale din nordul Africii și de problemele economice din Marea Britanie.

Cu datorii de 890 milioane de lire sterline, Thomas Cook a obținut în noiembrie 2011 un pachet de salvare de 200 de milioane de lire din partea băncilor, a început să vândă active și a analizat activitățile nerentabile.

Parte a programului de restructurare, compania se află în negocieri avansate pentru vânzarea și închirierea ulterioară a 17-19 avioane, respectiv 20% din aeronavele pe care le deține.

Fondat cu 170 de ani în urmă, grupul Thomas Cook a fost afectat în ultimii ani de condițiile dificile din Europa, îndeosebi din Marea Britanie, unde clienții de bază ai companiei – familiile tinere cu copii mici – au fost lovite dur de deteriorarea situației economice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești