Prima pagină » Economic » Fenomenul de pe piețele internaționale, la o săptămână de la Brexit

Fenomenul de pe piețele internaționale, la o săptămână de la Brexit

Fenomenul de pe piețele internaționale, la o săptămână de la Brexit
Argintul a crescut luni cu până la 7%, cel mai mare avans într-o singură zi din ultimii doi ani, în condițiile în care investitorii văr metalele prețioase ca un refugiu în fața turbulențelor și incertitudinilor din piață.

Aurul de asemenea a crescut cu 0,88%, la 1.348 dolari uncia, potrivit Reuters.

„Brexitul a creat tot felul de temeri și incertitudini în piață. Aurul și argintul, după cum se aștepta, sunt cei mai mari câștigători, pentru că sunt active sigure și sunt căutate de investitori”, a spus Tobin Gorey, unul dintre analiștii de la Commonwealth Bank of Australia.

Nichelul, care este folosit în producția de oțel inoxidabil, a rămas în jurul valorii de 10.000 de dolari tona în Londra, după o creștere de 5,6% vineri. Creșterea a fost datorată unui anunț al guvernului din Filipine, care vrea să auditeze operațiunile miniere. Mai puțin de o treime dintre minele din țară sun în conformitate cu standardele internaționale.

Prețul petrolului a crescut la 50,41 dolari barilul, în urma anunțului că producătorii americani au suferit pierderi în aprilie față de anul precedent.

Pierderile au fost mai mari chiar și decât producția totală a unor țări OPEC, semnalând succesul strategiei pentru petrol al grupului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?