Prima pagină » Economic » Financial Times: Agenda lui MACRON în favoarea mediilor de afaceri, subminată de noul proiect de buget

Financial Times: Agenda lui MACRON în favoarea mediilor de afaceri, subminată de noul proiect de buget

Financial Times: Agenda lui MACRON în favoarea mediilor de afaceri, subminată de noul proiect de buget

Companiile din Franța se pregătesc pentru o serie de majorări de impozite, cu efecte asupra costurilor forței de muncă, în contextul unui plan bugetar axat pe reducerea deficitului, o situație care riscă subminarea celor șapte ani de politici favorabile activităților de afaceri promovate de președintele Emmanuel Macron, notează cotidianul Financial Times.

Premierul conservator Michel Barnier a prezentat joi un proiect de buget care prevede majorări de taxe pentru companii și pentru persoanele cu averi mari, inversând practic agenda lui Macron, a cărui influență pare să înceapă să scadă.

”Companiile franceze și investitorii străini se pregătesc de noi anulări ale politicilor favorabile, pe fondul abordării pro-austeritate a noului Guvern, care ar putea afecta creșterea economică fragilă a Franței”, comentează cotidianul Financial Times.

Managerul unei bănci a afirmat că, în noul context instabil, a pierdut deja un contract cu o companie europeană care spera la o fuziune cu o firmă din Franța.

”Oare Franța mai este favorabilă activităților de business? Adevărata problemă este incertitudinea. Depunem eforturi pentru a le explica potențialilor clienți ce va urma”, a explicat el, sub protecția anonimatului.

Pentru premierul Michel Barnier, viitorul pas este efortul de a obține aprobarea unui proiect de buget lipsit de popularitate într-un Parlament în care nu are majoritate. Avertizând că Franța este pe marginea ”prăpastiei financiare”, Barnier a argumentat că noul buget este un medicament amar necesar pentru reducerea ascensiunii deficitului, care se apropie de nivelul de 6% din PIB.

Macron nu prea are pârghiile necesare blocării programului lui Barnier

Atât premierul Michel Barnier, cât și miniștrii Finanțelor și Economiei au transmis constant că nu vor să lezeze succesul Franței în atragerea investițiilor străine, în stimularea creșterii economice și reducerea șomajului.

”Dar tendința de majorare a taxelor pentru finanțarea reducerii deficitului reprezintă o detașare clară de strategia economică a președintelui Emmanuel Macron. Noul buget prevede amânarea reducerii taxelor de producție. Iar Macron are instrumente limitate de frânare a politicilor premierului Barnier”, constată editorialiștii Leila Abboud și Sarah White.

”Aceste măsuri vor distruge sute de mii de locuri de muncă în sectoare importante precum serviciile de curățenie, restaurantele și asistența socială”, atrage atenția Patrick Martin, șeful Mișcării Companiilor din Franța (Medef).

Macron continuă să încurajeze investițiile în Franța

Xenia Legendre, specialist fiscal la grupul de consultanță Hogan Lovells din Paris, estimează că firmele existente nu își vor opri operațiunile în Franța din cauza noilor măsuri, dar crede că vor reduce investițiile.

”Ar putea prefera să facă investiții în alte părți în următorii ani”, a explicat ea.

Cu toate acestea, Emmanuel Macron nu intenționează să permită distrugerea modelului său economic, au declarat apropiați ai președintelui. În cursul deplasării la New York în septembrie, Macron a avut întrevederi cu antreprenori americani, pe care a încercat să îi convingă de faptul că Franța încă este deschisă investițiilor.

”Obiectivul a fost să le reamintească și că Franța are nevoie de consolidare fiscală”, a explicat un oficial de la Palatul Élysée.

Foto: Profimedia

Citește și:

Administrația CHINEI pregătește stimulente fiscale masive, în efortul de relansare a economiei

Bloomberg: Băncile din EUROPA au început reducerea personalului, înlocuit cu sisteme de inteligență artificială

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și