FINANCIAL TIMES: China avertizează Occidentul asupra principiului ”supraviețuirii celor agili”, în contextul relansării producției
Datele raportate de China în primul trimestru din 2024 evidențiază clar efectele mizei propuse de președintele Xi Jinping privind contribuția intensificării producției în relansarea economiei chineze, după o perioadă îndelungată de criză a sectorului imobiliar, comentează cotidianul Financial Times.
Biroul Național pentru Statistică din China a raportat o creștere cu 6,1% a producției industriale și suplimentarea cu 10% a investițiilor în sectorul producției, ceea ce a generat o creștere economică a Chinei de 5,3%, la nivel anual, în primul trimestru al anului.
Dar în condițiile scăderii semnificative a vânzărilor proprietăților imobiliare, analiștii au emis dubii asupra sustenabilității planului de intensificare a ofertei în locul cererii interne, în contextul în care economia chineză suferă din cauza consumului slab, a reducerii încrederii investitorilor și a presiunilor deflaționiste.
”Factorii de creștere economică sunt foarte clari – suplimentarea producției, exporturi, ajutate de investiții”, explică Hui Shan, economist la grupul Goldman Sachs.
După ce sectorul imobiliar și-a restrâns activitățile în ultimii trei ani, iar autoritățile locale au acumulat datorii mari, președintele Xi Jinping speră că stimularea investițiilor în producție va susține creșterea economică până la stabilizarea cererii interne, accentul fiind pus pe fabricarea de mașini electrice, panouri solare și baterii, prin subvenții guvernamentale.
Partenerii comerciali se tem de un ”șoc în aprovizionare”, Beijingul evocă ”forțele pieței”
Partenerii comerciali ai Chinei se tem că ar putea apărea un alt ”șoc în aprovizionare”, similar cu cel din perioada 2015-2016, când s-a înregistrat un exces de oțel la nivel global.
”Pentru a contracara această argumentație, oficialii susțin că industriile ecologice din China, care beneficiază de subvenții masive și de protecție guvernamentală, sunt rezultatul «forțelor pieței»”, notează cotidianul Financial Times, într-un editorial intitulat ”China avertizează Occidentul asupra principiului «supraviețuirii celor agili», în contextul în care relansarea producției generează creștere economică”.
Premierul Li Qiang a evocat, în prezența cancelarului german Olaf Scholz, principii economice fundamentale, afirmând că ”producția moderată care depășește cererea creează competiție și asigură supraviețuirea celor mai agili”. Li Qiang a încercat să respingă în acest fel preocupările Uniunii Europene privind producția excesivă de mașini electrice care vor fi exportate la prețuri sub nivelul pieței.
Analiștii cred că este planul Beijingului ar putea genera rezultate, dar atrag atenția că problemele din sectorul imobiliar ar putea avea ca efect încetinirea activităților economice.
”Datele mai puternice din primul trimestru par să valideze strategia Guvernului de a aloca resurse pentru producție și a se baza pe cerere externă. Însă cifrele din martie nu prezintă o situație convingătoare a cererii interne”, explică Wei He, analist la grupul de consultanță Gavekal Economics.
Hui Shan, economist la grupul Goldman Sachs, atrage atenția că, în contextul persistenței activităților slabe în sectorul imobiliar, Beijingul ar putea fixa pentru anul 2025 o țintă de creștere economică mai mică.
Foto: Profimedia
Citește și: