Prima pagină » Economic » Financial Times: Europa ar trebui să se întrebe ce se întâmplă dacă BIDEN obține un nou mandat

Financial Times: Europa ar trebui să se întrebe ce se întâmplă dacă BIDEN obține un nou mandat

Financial Times: Europa ar trebui să se întrebe ce se întâmplă dacă BIDEN obține un nou mandat

Aliații europeni ai Statele Unite sunt preocupați de o potențială victorie a lui Donald Trump în scrutinul prezidențial din noiembrie, dar ar trebui să aibă un plan și pentru situația unui nou mandat al președintelui Joe Biden, comentează cotidianul Financial Times.

”Europenii sunt îngrijorați pe bună dreptate despre posibilitatea unui nou mandat al lui Donald Trump. Este cel care a spus că rușii ar trebui să facă orice vor pe continent, a amenințat cu impunerea unei taxe de 10% asupra tuturor produselor importate (nu doar pentru cele din China) și a ofensat o serie de sensibilități culturale. Dar, cu toate că ar fi inteligentă pregătirea pentru o nouă Administrație Trump, europenii ar trebui să aibă un plan și pentru situația victoriei democraților anul acesta. Spun «democrații» întrucât președintele Biden încă s-ar putea retrage din cursă, din cauza preocupărilor privind vârsta”, notează editorialistul Rana Foroohar, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul: ”Europa trebuie să se întrebe: dar dacă va câștiga Biden în noiembrie?”.

Ar putea apărea disensiuni privind modelul protejării climei și politicile economice

Autorul precizează că, în cazul în care Biden s-ar retrage, probabil ar fi înlocuit de cineva care ar continua principalele idei politice, inclusiv reindustralizarea, adoptarea unei noi abordări în comerțul global și aplicarea unei noi paradigme economice, prin reducerea puterii corporative și a profiturilor.

”Mulți europeni privesc spre surprinzătoarea lipsă a popularității lui Biden în pofida relansării economice și presupun că problema o reprezintă mesajul politic, mai degrabă decât persoana. Dar greșesc. Americanii nu vor soluții de amplificare a problemelor. Au nevoie de mesaje mai bune despre modul în care se va aplica în viața reală ordinea post-neoliberală”, argumentează editorialistul, explicând că alegătorii americani recunosc imediat avariția, concentrarea puterii și explodarea profiturilor corporative, astfel că politicienii democrați vor miza pe aceste teme.

În această situație, europenii nu ar trebui să se preocupe de angajamentele SUA în cadrul NATO, ci mai degrabă de noile politici economice ale Washingtonului. Ar putea apărea și problema lipsei de entuziasm a Europei față de abordarea SUA în materie de protejare a climei, care implică politici industriale versus preț pentru emisiile poluante, sau ar putea izbucni dispute privind politicile digitale ori în domeniul muncii.

”Un președinte democrat nu ar încerca să impună taxe vamale de 10%, dar ar putea exercita presiuni asupra Europei să se alăture noilor măsuri comerciale și alianțelor în domeniul transporturilor, logisticii, mineralelor esențiale sau vehiculelor electrice. Aș vedea mai multe presiuni asupra liderilor europeni pentru a se alătura SUA într-o abordare comună față de mercantilismul chinez, inclusiv prin intensificarea controlului asupra capitalului și prin suplimentarea subvențiilor pentru reindustrializarea sectoarelor interne strategice”, precizează editorialistul.

Uniunea Europeană va vrea să mențină relațiile atât cu Statele Unite, cât și cu China, dar tendințele politice au început să se modifice. Producătorii auto germani și firmele de lux din Franța vor vrea continuarea actualelor relații comerciale, dar politicienii europeni, inclusiv cei din Berlin, încep să își dea seama că va fi imposibil.

”Europa se gândește intens la scenariul unui nou mandat al lui Trump și la viitorul post-NATO. Dar are nevoie de un răspuns și în situația unui nou mandat al lui Biden, inclusiv despre perioada după expirarea Consensului de la Washington”, regulile economiei de piață stabilite de SUA în relația cu națiunile aliate, concluzionează editorialistul Rana Foroohar.

Foto: Profimedia

Citește și:

Washingtonul AVERTIZEAZĂ că nu va tolera potențialul transfer de produse ieftine chineze pe piețele internaționale

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune